In ziua de azi, multi oameni prefera deserturi cu nume complicate si ingrediente sofisticate, iar multi poate nici nu au gustat din deserturile cu care parintii si bunicii nostri se delectau pe vremuri, cand inca mai exista obiceiul de a „duce fata la o prajitura”.
În Pitești s-a deschis de câteva luni o cofetărie care are doar prăjituri românești,amintește de gusturile de odinioară iar pentru cei mai în vârstă consumatori reprezintă un fel de muzeu unde își duc nepoții cărora le cumpără prăjiturile lor.Iată câteva din produsele comercializate de ”Atelierul de prăjituri”,cofetărie situată lângă Conti,pe strada Teilor dar și un mic istoric al acestora.
Amandina a fost foarte populară în cofetăriile din România începând cu anii 1960.Provine din cozonac.
Din păcate, puține cofetării mai respectă rețeta originală. Au redus zahărul, au crescut cantitatea de sirop și au înlocuit untul cu… margarina, ceea ce înseamnă un compromis enorm în privinţa gustului.Prăjitura are patru componente, care trebuie preparate separat: blatul, crema de cacao, siropul de trampat şi glazura fondant de cacao.
Istoria spune ca eclerele isi au originea in Franta, iar cuvantul inseamna „fulger” sau „iluminare” si se crede ca au primit numele datorita faptului ca sclipesc atunci cand sunt acoperite cu glazura. Pe de alta parte, tot istoria spune ca, eclerele au fost create in secolul al 17-lea cu scopul de a permite oamenilor sa manance rapid o prajitura, fara furculita sau lingura…de aici si radacinile fast food-ului de tip frantuzesc.
Pentru creatia sa, trebuie sa-i multumim lui Marie-Antoine Carême, un celebru patiser francez. Inventată de o bunică, în Polonia secolului al XIV-lea, savarina era inițial departe de cea ce savurăm azi: un simplu aluat dospit, copt în formă cilindrică și garnisit cu fructe uscate.I-a fost preparată și regelui Stanislas Leszczynski, un mare amator de dulciuri. Fostul rege al Poloniei și socru al lui Ludovic al XV-lea, a strâmbat din nas: prăjitura era „prea uscată” pentru gusturile regale, astfel că bucătarul personal, Nicholas Stohrer, a venit cu ideea de a aromatiza desertul și de a-l stropi cu vin de Malaga (în epocă romul era considerat băutura borfașilor, și nu se preta să ajungă la papilele gustative regale).
Regele a botezat prăjitura „Baba”, referindu-se exact la bunicuțele care au inventat- o.
Ceva mai târziu, în 1725, Nicholas Stohrer ajunge la Paris, odată cu Marie, fiica lui Leszczynski, care s-a măritat cu Ludovic al XV-lea. După cinci ani, deschide prima patiserie din capitala Franței, pe Rue Montorgueil 51, astăzi un stabiliment declarat monument istoric. Aici servește „ baba ” – bătrâna brioșă uscată, stropită cu vin de Malaga, parfumată cu șofran și servită cu cremă de patiserie (ouă, lapte și vanilie).
