Știri

IATĂ CE PLANURI DE PROSPEȚIME ARE NOUA PREȘEDINTE A TRIBUNALULUI

Luna trecută a fost desemnată câștigătoare a concursului pentru a ocupa funcția de președinte al Tribunalului Argeș doamna Mariana Vârga.
Nu are clișeele obișnuite celor din branșa sa, de exemplu nu se acunde în spatele ramelor groase de ochelari, ci folosește unii fără, care să îi pună ochii verzi în evidență. Nu se îmbracă prăfuit sau gri, dar nici opulent sau scump. E atentă la imagine și dă spre publicare doar poze din arhiva personală, oricât de bun sau insistent ar fi fotograful!

În vârstă de 49 de ani, absolventă a Facultății de Drept din București (aia de la Stat, nu cea cu plase și cadouri cărate profesorilor), originară din Vâlcea și ajunsă prin părțile noastre prin concurs în 2013, doamna Varga își propune să aducă un suflu nou în justiție și va începe cu chestiunile administrative.
După îndelunga luptă cu praful și mizeria la propriu, prin achiziție publică și răspunzând exigențelor și, mai ales, doleanțelor miilor de oameni care intră și ies in tribunal, a făcut deja contract cu o firmă de curățenie.
Conform regulamentului, arhiva trebuie să fie pe secții, iar această procedură va fi demarată imediat concomitent cu unele reparații capitale în ”Sala pașilor pierduți”.
Nu va întârzâia nici cu scoaterea la concurs a unui post care a rămas vacant prin plecarea la CSM a unuia dintre judecători.
Dar cea mai interesantă știre în legătură cu Mariana Varga este faptul că va fi și purtătorul de cuvânt al instituției, iar conferințele de presă vor deveni o obișnuință pentru că iubește transparența și comunicarea.

 

Articole similare

Recomandat
Close