Știri

CERCETAȘII BELGIENI LA MIOVENI

 Asociaţia belgiană «Jeunes en Roumanie» desfăşoară în ţara noastră proiectul «Tineri pentru România», activitate derulată în colaborare cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
Acest proiect constă în organizarea de tabere de scouts (pionieri) belgieni în vederea desfăşurării de activităţi de voluntariat în folosul comunităţilor locale din România.
Astfel, în perioada 29 iunie – 9 iulie a.c., 11 tineri scouts belgieni se află la Mioveni pentru a realiza un proiect de benevolat. Este vorba de amenajarea a două săli de clasă de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni şi Şcoala Gimnazială “George Topârceanu” Mioveni.
Tinerii s-au acomodat repede în tabară, iar la sedinţa de lucru le-au fost prezentate detaliile proiectului, precum şi principalele obiective turistice din oraş.
Partenerii de proiect sunt: Primăria oraşului, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni şi Şcoala Gimnazială “George Topârceanu”.
Trebuie menționat faptul că membrii Asociației „Jeunes en Roumanie” își vor suporta toate costurile privind transportul, cazarea, masa și utilitățile, chiar și unele costuri privind diverse servicii sau echipamenete.

Organizația Națională „Cercetașii României” este coeducațională și este prezentă în peste 50 de localități iar în Mioveni s-au pus bazele acestei mișcări încă de la începutul anilor 90.

Articole similare