AFLĂ CARE ECHIPĂ DE FOTBAL ESTE REVELAȚIA DIN CUPA ROMÂNIEI
Astăzi s-au disputat mai multe meciuri care au ca miză Cupa României.Cel mai specatculos rezultat l-a obținut o echipă din Sudul Argeșului,AS Izvoru care a reușit să învingă Speranța Cornățel cu scorul de 8 la 1.
În frumosul decor al parcului comunei,aflat lângă celebrul castel de odinioară aparținând familiei Davila-Perticari,jucătorii antrenați de George Stan au marcat 7 goluri,au primit unul iar echipa adversă și-a dat și un autogol.
Eroul partidei a fos un tânăr de 23 ani,Ionuț Tănase care astăzi a jucat primul meci oficial pentru Izvoru ca atacant,acesta evoluând în trecut la echipele de la Costești sau Miroși.Ionuț a înscris 5 goluri!Alți doi jucători cu numele de Ionuț au marcat de asemenea în poarta adversă,Ionuț Socol și Ionuț Daniel Popa.
Acest rezultat vine ca o încununare a eforturilor și financiare și fizice făcute de Claudiu Neguț,edilul comunei care pe lângă banii alocați își susține jucătorii cu resurse personale,însoțindu-i pretutindeni din dorința de a face performanță.
Tot primarul comunei Izvoru a avut ideea de a-l aduce la echipă pe George Stan,fost jucător la FC Argeș în adolescență,izvoran sută la sută,de profesie inginer la o mare comapnie din Argeș.Acesta a schimbat total configurația echipei și a demonstrat încă o dată faptul că inteligența și seriozitatea,indiferent de domeniu, câștigă în fața vechilor stereotipuri.
Duminica viitoare de la ora 11,tot la Izvoru,va avea loc primul meci din acest campionat unde echipa AS Izvoru și-a propus să fie lider în 2018!Succes!