CENTENARUL MARII UNIRI LA BASCOV MARCAT CU UN MONUMENT
Chiar dacă nimeni nu o spune și nu se zbate,fiindcă nu există un interes,județul Argeș,după Alba,în 2018 ar trebui să constituie un centru de greutat în ceea ce va însemna organizarea evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri,Ionel Brătianu fiind de la Ștefănești.
Mulți confundă însă un eveniment,o personalitate istorică,cu o clădire.Nu există decât îndârjirea de a se cumpăra Vila Florica,cele 11 proiecte depuse de Argeș la Ministerul Culturii fiind modeste,cu sume mici,în timp ce Aradul a solicitat,conform presei locale din zonă,peste 6 milioane de euro.
Există totuși primari de stânga care urmează dictonul Brătienilor ”prin noi înșine”când vor să facă ceva concret pentru istorie și memoria colectivă.Administrația locală din Bascov,prin vocea fermă a lui Gheorghe Stancu,a declarat că se va ridica un monument în centrul localității.Monumentul din bronz va înfățișa un soldat din Primul Război Mondial,în mărime naturală,va fi amplasat pe locul actualului monument,flancat de două tunuri.Pe soclul statuii va fi montată și o flacără de veghe,care să lumineze pentru eternitate somnul eroilor neamului.