Ștefănești

AFLĂ CE DIRECTOR DE PRESTIGIU PĂRĂSEȘTE ARGEȘUL

Ne pleacă directorii de școală din județ,unii sunt înlocuiți prin concurs,alții părăsesc Argeșul.Luna trecută ne-a părăsit pentru un post de deputat Nicolae Georgescu de la Școala 20.Învățătoarele frumoase și tinere au răsuflat ușurate în cancelarie,copiii și părinții și-au exprimat satisfacția că noua conducere nu le va mai da manuale rupte și nu-i va mai obliga să participe și la acțiunile ”de partid”.Nu același lucru s-a întâmplat la Școala 10 unde copiii și părinții se despart de mâine de cel mai bun director pe care l-a avut Piteștiul,un om care le-a insuflat elevilor patriotismul,rigurozitatea și dorința de a face performanță.

Într-o lume în care școala și actul educațional se afundă pe zi ce trece în mocirlă, există niște oameni care strălucesc chiar și în această lume. Unul dintre aceștia se numește Romulus Simion. Originar din Sibiu, un profesor tânăr de Istorie a reușit să ridice școala argeșeană la un nivel la care poate rivaliza cu marile centre educaționale din țară și nu numai.

Pe unde a trecut a clădit: „Am venit în Argeș în 2002. Am oferit 15 ani din viața mea învătământului argeșean. Școala “Constantin Brâncoveanu” din Ștefănești,renovată prin Banca Mondială(2007-2009), Grădinița cu Program Prelungit “Marin Preda”, construită (2016 – dar începută în 2007…), 2 ani ca inspector școlar , 7 ani ca director, proiecte internaționale care au adus finanțare europeană, metodist, formator. Dar cred că, ce e mai important, am oferit incredere în actul educațional românesc. Prin noi putem aduce o schimbare. Nu suntem mai prejos decât alții. Cu bune, cu rele , învățământul românesc- argeșean rămâne un etalon pentru mine. Provocări, inovații, oameni dedicați, profesioniști, dezamăgiri, reușite, mândrie, caractere frumoase sau mai puțin frumoase, dascăli, concursuri, olimpiade, nervi, satisfacții, sesizări, note explicative, proiecte, muncă în echipă, mândrie, speranțe. Multe trăiri… Acum cred că a meritat TOTUL. Mulțumesc încă o dată!” a scris pe pagina sa de socializare Romulus Simion.

15941721 1254101788017296 1692307258 n1 06bea

În urma examenelor pentru postul de director, tânărul cadru didactic a reușit să obțină punctaj bun atât pentru un post de conducere al unei școli din Sibiu, cât și al celei din Pitești, unde era deja director de câțiva ani. Însă, faptul că soția sa a obținut un post similar la Sibiu, în urma aceluiași examen, l-a determinat pe acesta să vrea să fie alături de familia sa, mai ales că este și tatăl unei fetițe în vârstă de doi ani. Cadrele didactice, cât și părinții sau elevii care l-au cunoscut sunt triști pentru că profesorul Romulus Simion a decis să plece. Au postat sute de mesaje și i-au dăruit o plachetă. Ne-am dori să existe cât mai mulți profesori sau directori ca Romulus Simion, în fiecare unitate de învățământ. Motiv pentru care ar fi ideal dacă politicul nu s-ar mai amesteca în sistemul educațional. „Las în urmă o echipă puternică, frumoasă, care va ști să păstreze și să dezvolte școala așa cum merită. Cred că vor continua și vor respecta motto-ul nostru: ,,Fiat lux,, (Să se facă lumină). Vă mulțumesc! Am încredere în voi!” a mai spus profesorul în mesajul său de la plecare.

Ultima preocupare în legătură cu Școala 10 este aceea dacă noua directoare,învățătoarea Roșu,mai poate profesa sau nu,mulți părinți mai puțin pițiponci care nu caută școli faimoase cu engleză intensiv și directori arătoși, făcându-și planuri mari pentru anul viitor și grupa 0 pe care doamna învățătoare trebuia să o preia.

Articole similare