Politică

UN PREȘEDINTE MEREU PE FAZĂ- KLAUS IOHANNIS

Președintele Klaus Iohannis a fost așteptat sâmbătă, în Craiova, un fief traditional al PSD, de sute de olteni care i-au cerut autografe, au dat mâna și s-au fotografiat cu el. În timp ce liderii PSD nu mai au curajul să iasă din sediile de partid, președintele României a mers, la pas, printre oltenii entuziasmați de posibilitatea de a-i adresa câteva cuvinte șefului statului. Însoţit de preşedintele PNL, Ludovic Orban, și de alți lideri liberali, Klaus Iohannis și-a făcut drum cu greu printre oltenii veniți să își manifeste susținerea. Primirea a fost (cel puțin) la fel de călduroasă precum cea făcută în urmă cu o săptămână de constănțeni.
La intrarea în sala reuniunii, șeful statului a fost aplaudat de cei 1.500 de membri PNL, parlamentari şi aleşi locali care au participat, sâmbătă, la Craiova, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Oltenia. Drumul spre tribuna sălii a fost un nou prilej pentru o baie de mulțime, liberalii dorind să dea mâna, să facă fotografii și să le ureze succes președintelui României și liderului PNL. La finalul discursului, președintele Klaus Iohannis a mers din nou printre delegații liberali, dând mâna cu aceștia, fiind asaltat de membrii PNL care doreau să facă fotografii alături de șeful statului.
În discursul ținut în fața liberalilor, preşedintele Klaus Iohannis a atacat dur guvernarea PSD, punând-o în antiteză cu ”România normală” pe care o va construi împreună cu PNL.
”PSD a realizat mii de kilometri de autostradă – cu creionul!”, a ironizat Iohannis guvernarea PSD, continuând în aceeași notă: ”PSD, de când știu eu, promite, cu bani europeni, desigur, acele spitale mari, regionale – și aici, în Craiova. Nu știu, cunoașteți adresa acestui mare spital regional? Eu nu!”. Șeful statului a dat drept exemplu și faptul că toaletele din spatele școlilor ”tot acolo sunt”. ”Școli moderne nu avem. Pază pentru școli nu avem. Manuale vor fi – auziți – vor fi. Veșnica explicație a PSD, că vor fi”, a fost un alt exemplu al incompetenței PSD.
”Pe scurt, PSD pentru România a fost și este o catastrofă!”. ”Dar unii ne-am opus. Tot timpul, cum se spune, am fost pe fază. Mi-am folosit instrumentele constituționale și am oprit foarte multe din prostiile, din nesimțirile pe care le-au planificat pesediștii pentru România”, a explicat Klaus Iohannis.71914138 2577517122312625 453445935393931264 n 6976c

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a reamintit faptul că președintele României a blocat abuzurile PSD în condițiile în care România se află, de trei ani, într-o stare de asediu nedeclarată şi a catalogat acţiunile PSD drept ”forme de gangsterism politic”. ” Vom continua această luptă construind împreună o țară normală. Cu Klaus Iohannis Președinte, cu o majoritate parlamentară coagulată în jurul PNL și cu guvernare locală liberală”, a îndemnat Turcan.
La rândul său, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat că liberalii vor câștiga și în Oltenia. „Ori PSD, ori România. PSD nu are voie să mai domine județele sărăcite. Județele din Oltenia nu mai sunt roșii și nici nu vor mai fi”, a spus europarlamentarul.

Articole similare