CJ Argeș, în vizorul procurorilor europeni pentru microbuze electrice la prețuri umflate

De la Bruxelles, sub coordonarea procurorului-șef european Laura Codruța Kövesi, a fost declanșată o anchetă care începe să producă efecte și neliniște în administrațiile locale din România. Parchetul European investighează achizițiile de microbuze electrice școlare finanțate prin PNRR, iar presa națională indică fără echivoc că județul Argeș se află printre cele vizate.
Semnalul oficial a venit de la ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a confirmat deschiderea investigației. Dincolo de declarații, cifrele spun o poveste care ridică serioase semne de întrebare.

În mod obișnuit, un microbuz electric complet echipat poate fi achiziționat în România cu aproximativ 90.000 – 100.000 de euro. Cu toate acestea, în cadrul proiectelor finanțate prin PNRR, prețul unui singur vehicul ajunge la circa 225.000 de euro. Diferența nu este doar mare, ci greu de justificat în termeni economici.
Județul Olt conduce detașat acest clasament al prețurilor ridicate, cu valori de aproximativ 262.000 – 263.000 de euro pentru fiecare microbuz. În acest context, Argeșul apare ca un caz emblematic, atât prin volumele achiziționate, cât și prin nivelul prețurilor.
Datele sunt clare: prin PNRR, în Argeș au fost livrate 25 de microbuze electrice la prețul de 212.980 euro bucata, la care se adaugă alte trei la 196.078 euro. În paralel, prin Administrația Fondului pentru Mediu, au fost cumpărate alte 24 de vehicule, la prețuri cuprinse între 162.464 și 172.549 euro. În același pachet au fost incluse și 24 de stații de încărcare, iar toate aceste contracte au fost câștigate, prin licitație deschisă, de același furnizor.

Tabloul devine și mai greu de ignorat atunci când sunt comparate prețurile la nivel național. În Iași, același tip de microbuz ajunge la aproximativ 203.000 de euro, în timp ce în Sălaj a fost achiziționat cu doar 118.000 de euro. O diferență uriașă pentru același produs, care ridică întrebări legitime despre modul în care au fost stabilite valorile contractelor.
În aceste condiții, ancheta Parchetului European nu mai pare o simplă verificare de rutină, ci o intervenție necesară într-un mecanism care pare să fi scăpat de sub control. Faptul că un singur furnizor a câștigat toate contractele din Argeș adâncește suspiciunile și conturează ipoteza unei competiții mai degrabă formale decât reale.
Rămâne de văzut ce vor stabili procurorii europeni. Însă până atunci, un lucru este deja evident: diferențele de preț nu pot fi explicate simplu prin dotări sau condiții tehnice. Iar când banii europeni ajung să fie cheltuiți în asemenea condiții, întrebarea nu mai este dacă există o problemă, ci cât de mare este aceasta.

Ancheta este în desfășurare, iar Argeșul se află în prim-plan. Iar de această dată, răspunsurile nu vor mai veni din interiorul sistemului unde toată.lumea de la PSD Argeș are un naș sau un fin, ci de la Bruxelles.



