PoliticăȘtefănești

SUPERSTIȚIA ȘI BLESTEMUL DE LA FLORICA! DĂNCILĂ PLEACĂ ACASĂ ÎNTR-O LUNĂ

Fără a ne pierde credibilitatea sau a cădea prea tare în superstiții, în urma mai multor întâmplări am ajuns la concluzia că Vila Florica nu poartă noroc premierilor României de la PSD.

În 2017, chiar de 24 mai-Ziua Partidului Național Liberal, Sorin Grindeanu a fost invitat la Mioveni pentru o vizită de lucru, iar apoi a urmat una de partid. Fără să țină cont de ziua în care se afla, poate singura sau cea mai importantă din an când memoria liberalilor și a Brătienilor nu trebuie pângărită, omul a dorit să ia cina la Vila Florica. Dorința prim-ministrului poruncă a fost pentru slugarnicii obișnuiți și, împreună cu o parte din conducere, s-a simțit și el Ion I.C.Brătianu pentru două ore în toată puterea cuvântului.

La o lună, Sorin Grindeanu pleca din fruntea Guvernului României- 21 iunie 2017.

Cu mare circ și multă incorectitudine, administrația Consiliului Județean Argeș a hotărât să încalce legea și pe 24 mai 2019 a refuzat să lase PNL Argeș să organizeze tradiționala manifestare liberală, soluția găsită pentru cuvântări și cele câteva momente fiind în curtea de la Schitul Florica, atât de aproape de căpătâiul Brătienilor. PSD a pierdut alegerile dramatic la doar câteva zile distanță.69850431 412519196042933 7687162075885338624 n1 93d11

Astăzi, tot după o vizită la Mioveni, unde s-a inaugurat Spitalul Sf.Spiridon, Viorica Dăncilă nu s-a mulțumit cu nivelul ei cu băncuțe de lemn și veselă rustică printre proletari sau țoape și a poftit și ea la Florica-Ștefănești.

Ultima oară când Dăncilă a fost la Ștefănești (vezi poza mai jos) i-a păcălit pe locuitori să voteze o candidată de la partidul dânsei, iar acum bieții oameni își blesteamă și zilele dar și locul în care a fost făcută promisiunea, pentru că actuala administrație i-a lăsat fără foișorul și izvorul cu apă care pentru ei era totul. Revenind însă la superstiția sau blestemul de la Florica, Viorica Dăncilă ar trebui să plece acasă într-o lună.70576747 886948845001854 2014137544958017536 n 777e3

Și ca să întărim toate cele scrise mai sus, vă prezentăm un mic fragment din rugaciunea celui mai mare om politic și premier pe care l-a avut România cu gândul la liberalism și credință – Ionel Brătianu, adevăratul proprietar al Floricăi chiar și după moarte, căci îi poți lua unui loc zidurile dar niciodată nu îi poți cumpăra sufletul:

”Dumnezeul meu şi Dumnezeul strămoşilor mei, pogoară harul tău asupra Partidului Naţional Liberal, ajută-l, ca şi până azi, în munca lui şi risipeşte adunarea vrăjmaşilor ce-i stau potrivnici, pentru ca să poată purta mai departe cu izbândă, neamul meu pe drumul propăşirii şi al pacei.”Ionel Brătianu-192360490995 2111425279156310 3905478796647596032 n bc6e9

 

 

 

Articole similare