Politică

SĂRBĂTOARE MARE, OAMENI MICI!

Acum o sută de ani, cine apuca să vorbească cu Brătianu la Paris, capete încoronate, miniștrii străini, ziceau cu mare admirație:”La țări mici, oameni mari!”Noi putem să zicem doar în comunități mici oameni mari, iar la conducere, mulți măscărici.

Mare sărbătoare azi pentru toată suflarea, Ziua Națională a României! A fost celebrată și la Pitești cu o paradă militară și elevii școlilor piteștene în prezența a mii de oameni. Ca să iasă bine, s-au făcut repetiții multe, prefectul a plecat din județ și l-a lăsat pe Bughiu să se joace de-a ”trimisul guvernului în teritoriu”, să salute mulțimea și tot tacâmul, ca să aibă ce povesti peste o lună la chefuri, cu nostalgie. Chiar și mesajul lui Ludovic Orban în toate orașele, tot acest măscărici l-a citit. Și ca să se asigure că va cuprinde toate orașele, a sacrificat Piteștiul și a pus ceremonie la ora 10. Ce o fi fost în sufletul bieților preoți de la Sf. Gheorghe care n-au putut săvârși Sfânta Liturghie în pace și liniște ci în zgomot de sirene și cu lume cocoțată pe garduri și scări? Nimeni în România nu a mai îndrăznit o astfel de obrăznicie dar unde Dumnezeu nu e, nu e nici rușine!78211972 963373060704386 9060052022773940224 n dd6de

Nici reprezentanții PNL nu s-au simțit prea bine dar au avut o atitudine decentă,tăcută, mirată în sine și probabil și-au notat cum nu trebuie să fie de luna viitoare când vor prelua de facto puterea.Adrian Miuțescu și-a strâns membrii marcanți în jurul său pe scările de la Mobilux, au făcut câteva fotografii, apoi, pentru ultima oară i-au privit cu superioritate pe cei care dădeau din coate să ajungă pe rândul întâi.pnl arg f323b

Un drapel mare provenit de la Grădinița Kinder World din Pitești și momentul oferit cu mare însuflețire dar și talent de elevii și profesorii Școlii de Arte Pitești, au colorat atmosfera. Costume autentice, cojoace ca odinioară, opinci, cântece pe care le-au cântat toți piteștenii prezenți împreună cu soliștii, ar fi pe scurt decsrierea momentului.scoal 839a8

În orașul vecin, la Ștefănești, în toate bisericile preoții au ținut slujbe speciale pentru această zi. La Schitul Florica s-a făcut Te Deum iar la Biserica SF.Împărați Constantin și Elena de la Blocuri preoții au apărut în straie noi, cu motive românești, făcute la o mânăstire din Argeș, s-au rugat pentru toți conducătorii, pentru făuritorii României Mari și au oferit un spectacol artistic împreună cu elevii Colegiului Zinca Golescu, sub îndrumarea profesorului și preotului Dragoș, asta și pentru că alt eveniment nu a existat și din nou biserica a avut un  rol important în această comunitate unde măcar peoții sunt ireproșabili.florica 463a7

La mormântul lui Brătianu, făuritorul Marii Uniri, nu a venit nimeni, doar câțiva cetățeni patrioți cu o jerbă pe care au scris ”Noi, cei din Ștefănești”.noi cei din stef bb21b

La monumentul de lângă Primăria Ștefănești partidele de dreapta au depus încă de la ora 9 coroane. PMP în frunte cu președintele Cătălin Bulf, Eduard Dima-președinte PMP Ștefănești sau Dănuț Dinu, locuitor al Ștefăneștiului, delegația PNL Ștefănești formată din consilieri și membrii dar și alte partide mai micuțe au participat și la o mică slujbă oferită de fostul primar-Dumitru Nistor. PSD a preferat o oră mai târzie, fără preot, fără lume, iar primărița, după ce s-a uitat pe fereastră și nu i-a plăcut compania, a preferat o postare pe facebook coroanei sau unui discurs demn de orașul istoric Ștefănești.pmp f280b

Cu banii  mulți  care îi fac să își permită orice extravaganță,cei de la Mioveni au zis să îl facă cetățean de onoare azi pe președintele Renault România, adică acel plămân care face România să respire iar pe unii i-a făcut bogați și puternici peste măsură, și să ia toată conducerea PSD Argeș după stradă din frig să se încălzească cu pretextul numit-”discursuri”.

La Câmpulung s-a mers pe ceremonie, paradă militară, ciolan și țuică iar la Costești toate partidele în bună înțelegere au participat la evenimentul anual dar pozele și le-au făcut separat, Dani Stancu și senatoarea Stocheci cu gașca, Ion Baicea cu gașca lui.

La Curtea de Argeș, Panțurescu i-a scos din pepeni pe cetățeni fixând la o oră târzie sărbătoarea, adică la 15. Motivul e unul halucinant dar real! Ora i-a fixat-o colaboratoarea numărul 1 a lui Dan Manu,” duomna Araxy” iar el e primar PSD și chiar dacă înjură lideri PSD, peste femeile din spate sau de dedesubt, nu trece!corbi b2a31

Comunele Lerești și Corbi au organizat de asemnea evenimente de excepție cu paradă de cai, cu bunătăți locale sau spectacole folclorice autentice.

Articole similare