PNL ARGEȘ MERGE LA PARLAMENTARE CU TATĂL PĂSĂRICILOR DE RASĂ
Consilierul județean liberal Ti(li)că Emanuel s-a dus la biserică cu Doamna Tuslama și cu Ciocciolina de Trivale. Deși cei trei pot părea rodul unei imaginații vesele, vă asigurăm că sunt cât se poate de veritabili și de politicieni. Prin urmare, Ti(li)că este nimeni altul decât Tică Emanuel, păsărarul partidului, aflat pe un loc destul de bun pe lista candidaților la deputăție ai PNL Argeș. Acesta este președintele Asociației Crescătorilor de Păsări de Rasă și chiar are acasă o mulțime de păsări de diferite categorii.
Este cunoscut drept șoferul lui Dănuț Bica, copreședintele PNL Argeș, și mai este cunoscut pentru faptul că face parte din cultul penticostal. A fost adus în politică de către Mircea Andrei, liderul PAM, după ce în copilărie cei doi au fost colegi de bancă. Fin cunoscător al păsărilor și păsăricilor de tot felul, Tică a făcut mari furori printre credincioasele partidului după ce-a invitat două colege la o slujbă la biserica lui. E vorba despre Olimpia Doru sau Doamna Tuslama, candidată la o funcție de senatoare pe listele PNL, și pe Dorina Stanciu, zisă și Ciocciolina de Trivale, responsabilă cu Comunicarea în partid. Cele două sunt niște răvășitoare, de obicei, dar de data aceasta au fost răvășite de atmosfera de acolo și chiar s-au exprimat că dacă nu erau așa de bine ancorate în ortodoxia de partid s-ar fi pocăit fără rezerve.
Astfel, senatorul Iani Popa poate să-și păstreze liniștit pe liste șoferul, pe Eugen Nae, ca să fie menajeria completă,Bica are și el șoferul lui.
Altfel,într-un Argeș care a stat la baza ortodoxiei românești,aici fiind trimis Iachint de Vicina,aici a fost prima mitropolie ortodoxă,aici există celebra mânăstire,schituri rupestre și 92 la sută de ortodocși practicanți,nu înțelegem plusvaloarea adusă de penticostalul Tică Emanuel pe această listă și nici cum a reușit să obțină un punctaj atât de mare la criteriile de evaluare interne.