PENTRU CE SE LUPTĂ PSD ARGEȘ
Pentru ce curge atâta cerneală și pentru ce se luptă pesediștii care vor să pună mâna pe conducerea filialei județene? Păi, miza numărul unu este desemnarea celui care va candida la CJ Argeș. Urmează, în ordinea importanței, lista de parlamentari subțiată vizibil de trend și faptele ultimilor ani. Din 9 parlamentari, PSD Argeș va mai prinde 4 maxim 5 locuri. Primăria Pitești este un alt ”cui al lui Pepelea” precum și alte câteva localități sensibile din Argeș. Președintele PSD Argeș, tura asta, oricine va fi, are menirea de a sta în opoziție în următorii ani așa că, e doar pe jumătate plin paharul victoriei cu șampanie sau țuică.
Cum s-a ajuns aici? Care sunt aspirațiile și nemulțumirile fiecăruia? Vă reamintim pe scurt poveștile lor.
În octombrie 2015 devine președinte PSD Argeș- Șerban Valeca, învingându-l pe Ion Mânzână. În 2016 ajunge președintele Consiliului Județean Argeș-Dan Manu, un intelectual, un om cu prestanță în care mulți își puseseră bază iar în iarnă, la alegerile parlamentare se obține un scor impresionant de mare.
În 2017 Maria Dinu devine administratorul județului iar împreună cu Ion Mânzână îl trimit la” joacă” sau cu flacăra de la Centenar și Araxy Negoșanu prin județ pe președintele CJ Argeș, ei ocupându-se de administrarea județului iar Manu devenind o dezamăgire greu de ascuns electoratului. Nici nu ai fi bănuit cineva că cei doi vor candida din tabere adverse.
În anul următor apar disensiuni din cauza unor numiri sau mai degrabă lipsa lor la nivel național în rândul unor organizații cu voturi serioase în spate iar 2019 vine cu niște scoruri de coșmar atât la europarlamentare unde PSD pierde toate orașele cât și la prezidențiale.
”Greii” de la București au înțeles și ei două lucruri în aceste zile făcând un sondaj de opinie telefonic primarilor argeșeni: de Dan Manu nu mai vrea să audă nimeni în veci iar Cătălin Rădulescu trebuie păstrat în conducerea PSD bucurându-se de încrederea și susținerea multor primari și cea mai mare notorietate, subiect la care candidații ceilalți au un handicap.
Nemulțumirile primarilor sunt multe, cei din mediul rural repoșează lipsa implicării în ceea ce puteau însemna fonduri guvernamentale serioase. Ion Georgescu de la Mioveni este mâniat în primul rând de piedicile care i s-au pus în a transfera sau aduce doctori la noul spital de la Mioveni și toți se simt folosiți doar ca mașini de făcut voturi când partidul o cere.
În primă fază, Ion Georgescu și Cristian Gentea anunțaseră că vor candida și ei în tandem, între timp, s-au alăturat taberei lui Ion Mânzână.
Dar ce oaste are Mânzână în acestă luptă?
Fost parlamentar de Argeș din partea PRM, un naționalist vocal intrat ulterior în PSD, atent cu cei din sudul Argeșului pe care mereu i-a reprezentat, acesta vine cu 32 de organizații care nu își vor schimba opinia. La acestea li se adaugă și cele 21 ale lui Ion Georgescu, Piteștiul lui Gentea și câteva voturi din BPJ. Simona Bucura Oprescu, senatoarea Stocheci sau deputatul Velcea vor susține și ei candidatura vicepreședintelui CJ Argeș-Ion Mânzână.
Maria Dinu vine cu susținerea primarilor de la Topoloveni, Curtea de Argeș, Budeasa și alți pesediști care se simt îndatorați față de cel care o recomandă de fapt-Constantin Nicolescu. Deputatul Radu Vasilică, Dorin Mărășoiu, Gabriela Zoană, Titi Tudosoiu, Diana Eftene sau consilierul Marius Nicolaescu sunt câțiva dintre cei care o susțin pe Maria Dinu.
Aseară, se pare că a avut loc o ședință la Mioveni unde situația primei tabere și a viitoarelor funcții s-a tranșat clar. Vom reveni!