CUI ÎI E FRICĂ DE DĂNUȚ DINU?
Candidatura independentului Dănuț Dinu stârnește în continuare polemici și patimi în mediul public și în presa locală.Ca orice lucru nou,conservatorii,retrograzii nu se pot obișnui cu independenții,societatea civilă,cu cei care critică sistemul și nu i se opun orbește.Dacă aș face un mic manual de citit printre rânduri a ceea ce se întâmplă în Argeș,dar mai ales în Pitești, la nivel politic, aș începe prin a recomanda oamenilor Ziarul de Argeș.Cine este atacat în acest WC al PSD Pitești înseamnă că deranjează echilibrele mafiote instaurate de aproape 20 de ani în orașul nostru,Narcis Sofianu,Ana Stan și chiar Dănuț Dinu fiind tăvăliți în cel mai josnic mod de acestă publicație care își trage seva din banii pe care PSD îi pompează cu generozitate.
Cu toții îi știți poveste comisarului care a fost sancționat de superiori pentru ce a scris pe pagina sa de socializare și despre valul de simpatie de după,ceea ce a rămas însă în memoria colectivă este faptul că a înfiat un copil,că face acte de caritate și este liderul de necontestat la facebook.Nu există postare a sa fără două mii de like-uri,iar unele ajung și la șase mii.În condițiile în care Mircea Andrei strânge 80-100,Narcis Sofianu 150-200,Cătălin Bulf nu sare de 50 iar Ionică sau Gentea nu au auzit în viața lor de așa ceva,pentru cei care știu ce înseamnă,este ceva impresionant să te bucuri de atenția atâtor oameni.
Să nu ne amăgim totuși,experiențele și studiile sociologice au demonstrat că like-urile de pe fb trebuie scăzute la 60 la sută,poate și mai mult,ca să ai o oglindă fidelă a celor care își pot transforma un LIKE în vot,iar în cazul partidelor,trebuie adunate cele făcute de candidat cu cele făcute de cei de pe listă și cu simpatia liderilor de la nivel național și trendul partidului pe care îl reprezinți.
Concluzionând,Danuț Dinu la alegerile din 5 iunie,la modul cum se prezintă acum lucrurile,nu va sări de 7-8 la sută,dar reprezintă un pericol fiindcă este singurul candidat care își ia voturile de pe stânga,adică de la PSD,iar 7 la sută ar putea fi letal.