Politică

Concertul Madrigal anulat de primarul de la Curtea de Argeș, prietenul maneliștilor

Viata culturală a orașului nostru are din nou de suferit din cauza unor orgolii personale și a unor frustrări care au pus stăpânire pe oraș. Centrul de Cultură și Arte “George Topîrceanu”, instituție aflată în subordinea Primăriei Curtea de Argeș, la ordinul viceprimarului și prin decizia directorului Centrului, a anulat concertul Corului Naţional de Cameră MADRIGAL “Marin Constantin”. Și asta, cu doar două zile înainte de eveniment.

Lamentabile și total tendențioase argumentațiile invocate, mai ales că, pentru miile de iubitori de cultură din Curtea de Argeș, concertele de o asemenea anvergură au fost inexistente în ultimii ani. De ce? Pentru că noi ne-am permis să invităm la concert preoți, învățători, profesori, oameni de afaceri, primari PSD și PNL, pe primarul municipiului, oameni din aparatul executiv al primăriei, cetățeni din Curtea de Argeș care pur și simplu doreau să se bucure de acest eveiment de excepție.

“Considerăm că este inacceptabil ca desfășurarea unui eveniment cultural să fie acceptat sau respins la un simplu gest al primarului. Acest mod de acțiune nu face decât să văduvească argeșenii de o experiență culturală deosebită.

Iubitorii de cultură nu trebuie să suporte astfel de orgolii doar pentru că PSD-ul nu poate accepta faptul că ne dorim ca publicul argeșean să beneficieze de spectacole și concerte de înaltă ținută culturală, nu de scandal și circ.

Îmi exprim regretul față de această situație și reiterez angajamentul meu de a continua să promovez și să sprijin cultura și valorile artistice în beneficiul întregii comunități, indiferent de simpatii politice”, a declarat președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu.

Departamentul de Comunicare al PNL Argeș

Articole similare