Politică

Cătălin Bulf, președintele PMP Argeș:”Senatorul Chițac ar trebui să plătească toate testele de coronavirus”

Cătălin Bulf, președintele PMP Argeș, cere dosar penal pentru senatorul PNL Vergil Chițac, cel care a băgat Guvernul în carantină: ” Este inadmisibil ca un senator al României să fie iresponsabil la acest nivel. Cum este posobil ca un senator să primească pe 6 martie email de la Secretariatul general al Adunării NATO cu privire la suspiciunile de infectare cu coronavirus și dânsul pe 9 martie să nu fi citit informarea? Pentru că domnul senator așa s-a justificat! Că nu a citit emailul. Domnul Chițac trebuie să plătească toate testele de coronavirus care vor fi făcute! Acesta s-a prezentat la întruniri publice, știind că este posibil să fie infectat. Trebui să fie făcut dosar penal! Imunitatea parlamentară nu trebuie să primeze în fața unei responsabilități de o asemenea natură!”.

”Un Parlament „muribund” vrea să voteze un Guvern ”muribund”

”Avem un Guvern în izolare, interimar, așa cum este, și un Parlament care se pregătește să se izoleze! Ca țară suntem? Cu un Parlament „muribund” care vrea să voteze un Guvern ”muribund”, pentru că toți sunt suspecți de coronavirus. Traian Băsescu spune de mai bine de o lună de zile că virusul va ajunge și în România. Că nu va ocoli țara noastră și că trebuie luate măsuri de urgență. Ce s-a luat până acum? Singura soluție care trebuia luată de ceva timp este declararea stării de urgență în România!”, declară președintele Cătălin Bulf.

Președintele PMP Argeș declară că numirea lui Orban din nou pe funcția de premier este o greșeală a președintelui Klaus Iohannis. Însă, PMP susține un Guvern stabil, cu puteri depline, în această situație prin care trece țara noastră! ”Trebuie ca acest Guvern să treacă! Dăm prioritate situației medicale! Sănătatea oamenilor este cea mai importantă”, declară Cătălin Bulf.

Etichete

Articole similare

Close