Argeșul frumosFashionPolitică

CÂND IA MUSCELEANĂ BATE DIOR ȘI CHANEL

În urmă cu trei-patru ani, revista noastră critica frecvent ținutele vestimentare ale deputatei Simona Bucura Oprescu, remarcând faptul că singurele ieșiri în evidență pozitive le avea cu ocazia Sărbătorii Argeșului și Muscelului când îmbrăca ținute populare autentice din lada de zestre a bunicii. Anii au trecut și Simona s-a schimbat. La Camera Deputaților poartă frecvent hainele creatoarei Cristina Nechita iar la ocazii deosebite a găsit câteva ii și costume populare care întorc toate privirile.

Plecată în Franța, ținutul indiscutabil al modei, la invitația unui diplomat care face cinste României oriunde ar lucra-Anca Opriș, consul general la Lyon, Simona Bucura Oprescu a purtat atât la dineul oficial oferit în cinstea diplomaților din 64 de țări de primarul Lyonului-Gerard Collomb cât și la standul României cu ocazia Zilelor Consulare, două ținute de excepție. O ie de sărbătoare de la Corbi la care a asortat o fustă roșie cu un brâu din mărgele și un costum popular albastru de Muscel cu pafta și maramă legată precum o făcea Regina Maria în anii 20 au fost alegerile care au întors toate capetele.70722952 2338123086236407 6646270455277682688 n f7fd1

Francezii mereu au iubit ”la blouse roumaine”, începând cu Matisse sau Yves Saint Laurent care a creat o colecție inspirată de portul românesc. Păcat că nu avem mai mulți ambasadori ai acestor frumuseți muscelne și argeșene, mai ales!

Articole similare