Politică

ARGEȘENI,IATĂ-VĂ PARLAMENTARII!

Sesiunea de învestire a parlamentarilor argeșeni, de astăzi, a fost exact ca la vot. Cei care au ieșit din prima au ajuns primii, cei care au fost desemnați la redistribuire au…întârziat. Adică, liberalul Iani Popa care a reușit să obțină încă un mandat de senator a ajuns cu o întârziere de 10 minute. După spusele primarilor argeșeni care făceau atmosferă în primele rânduri din sală, deputatul Radu Vasilică nici nu trebuia să mai iasă, căci n-a fost dorit de ei.

Deși era cam greu, având în vedere că era primul loc de pe listă.

Deputatul a ajuns chiar după ce numele său a fost strigat de către președinta Biroului Electoral  Județean ca să-i înmâneze diploma de recunoaștere în funcție. Însă, ceea ce n-am înțeles nici după ce s-a terminat evenimentul este de ce primarul Cornel Ionică a fost invitat să stea chiar în prezidiu, în condițiile în care acesta a obținut cel mai slab scor la alegeri. Lucru remarcat cu voce tare și de primarii veseli din primele rânduri, pe care i-a luat capul la vederea unei asemenea priveliști. Normal am spune, oricât s-ar fi străduit organizația Pitești, imaginea pe care o are Cornel Ionică în oraș a cam tras în jos scorul.iani popa la prefectura e9482

Ionuț Moșteanu, candidatul USR Argeș, la cererea publicului a fost singurul care a arătat respect ziariștilor care se chinuiau să facă poze, întorcându-se cu fața ca să fie fotografiat și nici n-a luat-o la fugă imediat ce-a primit diploma, așa cum au făcut alții.  

 

Articole similare