Politică

Alina Gorghiu- întâlnire cu copiii celui mai important investitor al României

Astăzi, Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, a fost cel mai important demnitar care a bătut drum lung până la Bistrița, la Sângeorz-Băi, să întâlnească fiii celui mai important investitor român: DIASPORA!

Da, acei români care au trimis când 6 miliarde de euro pe an, când 8, asta doar oficial. Acei români jigniți și stigmatizați de vreo 15 ani fiindcă de cele mai multe ori, împreună cu banii trimit și un sfat beneficiarilor din țară, iar acela este „nu mai votați comuniștii noi” și care au schimbat istoria României, mergând să voteze la consulate și ambasade.

Mulți dintre copiii românilor plecați peste hotare nu știu cine sunt Harap Alb, Ileana Cosânzeana sau Mihai Viteazul. Alții vorbesc greu românește sau mai știu doar rugăciunile, grație bisericii sau școlii de duminică. Pe Valea Timocului sau în Bucovina nici slujbe în limba română sau școală nu au avut locuitorii pe care tratate nedrepte i-au despărțit de trupul țării mamă.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului și se află la cea de-a XIII-a ediție a Programului de tabere „ARC”.

La ediția din acest an sunt invitați să participe 1.225 de elevi, studenți, tineri și profesori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din Diaspora.

În discursul său, Alina Gorghiu le-a făcut tuturor o invitație în Argeș pentru 2023, promițându-le că le va arăta cele două capitale al Țării Românești( Curtea de Argeș și Câmpulung), Muzeul Golești și mai ales Muzeul Brătianu sau Munții Făgăraș.

Discursul doamnei Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș și președinte interimar al Senatului României

https://storage.rcs-rds.ro/links/be92c5c3-84a0-4f0e-42ea-646c3015d0cc

Articole similare