Argeșul frumosPolitică

Alina Gorghiu-ajutor uriaș pentru o biserică istorică din Argeș


La inițiativa  Alinei Gorghiu, președintele a.i. al Senatului României și președintele PNL Argeș a fost introdusă astăzi  în  circuitul legislativ spre adoptare Parlamentului României o lege care va salva o filă importantă din istoria României Moderne.
După ce legea va fi adoptata, anual se va aloca, de la bugetul de stat, pe o perioadă de 15 ani, suma de 1.000.000 Lei către Biserica „Sfânta Treime” din Golești din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte și transferată de acesta, în calitate de ordonator principal de credite, lăcașului de cult.
Prezenta lege  ar urma să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024 și răspunde la rugamințile locuitorilor și preotului dar reprezintă și o plecăciune în fața istoriei.

Celebra familie a Goleştilor timp de aproape de o jumătate de mileniu, a jucat un rol important în viaţa politică, economică şi culturală a acestei țări. 
„Dacă in 1939 Elena Davila Perticari a reusit sa salveze conacul Golestilor căzut în paragină cerându-i Regelui Carol al doilea să îl facă muzeu, biserica unde este  îngropată această familie ilustră riscă să se prăbușească sub ochii nostri.
Ultima restaurare a avut loc în anul 1802, după cutremur.
În  secolul care  a urmat, toți banii acestei familii au mers catre prima școală sloboda din Țara Românească, primul ziar, primul teatru, sustinerea tuturor cauzelor revolutionare, mersul la studii și apoi în exil a celor patru fii ai boierului Dinicu Golescu sau  zeci si sute cauze care au făcut România Modernă.


Pictura este complet neagră, pereții sunt crăpati iar o parte din morminte nu se mai găsesc.” se arată în expunerea de motive a proiectului.
În urma vizitei efectuate la Biserica Sfânta Treime de la Golești și a  discuțiilor cu  locuitorii, preotul și specialiștilor în domeniu, presedinta Senatul României, doamna Alina Gorghiu, a hotărât  să facă acest demers pentru salvarea atât arhitectural cât și de uitarea și nepăsarea autorităților locale, prin introducerea ei în circuitul turistic.
Alături de Alina Gorghiu, deputatul PNL,  Gigel Știrbu, semnează acest proiect  de lege.

Articole similare