Politică

ADEVĂRATUL URMAȘ POLITIC AL LUI BRĂTIANU LA VILA FLORICA

Astăzi la Vila Florica de la Ștefănești,liberali din toate colțurile țării s-au adunat să sărbătorească cei 142 de ani de la fondarea acestui partid istoric.Toți cei care doresc să câștige funcția de președinte PNL au fost prezenți alături de alte figuri importante precum Lucia Varga,Radu F.Alexandru sau Raluca Turcanu,președinte interimar PNL.

Cristian Bușoi a sosit primul și a încercat să devină simpatic în fața liberalilor argeșeni care îl așteptau nerăbdători pe Ludovic Orban pentru care au semnat cu toții moțiunea.Orban a electrizat mulțimea,și-a făcut campanie și pe terasa Brătienilor le-a povestit celor prezenți ce are în plan.Mai târziu,a sosit și Viorel Cataramă cu elicopterul,întârzâierea fiind datorată aviației militare.

Discursul său a pus pe gânduri mulți primari și politicieni care inițial aveau o altă opțiune,părea proiecția lui Ionel Brătianu în timp.Dacă Brătianu venea la Ștefănești cu ultimul model de automobil,el a ales elicopterul,dacă înaintașii lui politic vorbind erau bogați și el este la fel, Brătienii au dat importanță sectorului privat iar el vrea să facă același lucru,consideră că este soluția pentru cei care vor măsuri de dreapta,nu socialiste,că PSD poate fi învins doar prin măsuri concrete nu cu lozinci.”Brătienii au fost oameni bogați,nu s-au rușinat cu asta și au încercat să facă și mai mulți români bogați!Să urmăm principiile lor!Regret că nu suntem la un eveniment aniversar vesel ci unul trist având în vedere scorul PNL în acest moment”a spus Viorel Cataramă.18679036 1664821756865674 492957329 n1 29d9e

Dacă ceilalți au dat bir cu fugiții la bufetul suedez sau unde aveau treabă,Cataramă a rămas și la conferința de e presă alături de Adrian Miuțescu,președinte PNL Argeș și Raluca Turcanu iar la sfârșit a îngenunchiat în semn de omagiu pentru înaintașii săi în sala bibliotecii de la Vila Florica.

Mai multe fotografii aici:https://www.facebook.com/pg/Agressive-853237438122144/photos/?tab=album&album_id=1247875348658349

 

 

Articole similare