Politică

30 DE ANI DE LA REVOLUȚIE- ASALTUL PRIN ELITELE GENERAȚIEI ALTFEL

Astăzi, la sediul Filarmonicii Pitești, a avut loc un eveniment inedit organizat de TNL Argeș.Presedintele tinerilor liberali din Argeș, Valentin Deaconescu, a reușit performanța să aibă o sală plină chiar și la balcoane iar oaspeții care au vorbit să fie de excepție (Vlad Nistor și  Violeta Vijulie).

Evenimentul s-a numit ”30 de Ani de la Revoluție” și deși a fost destinat tinerilor, nu au lipsit nici seniorii partidului.
Cei foarte tineri au luat pentru prima oară contact cu imaginile de la Revoluția din 89 iar ceilalți, care au trăit acele momente le-au repovestit-Danut Bica, deputat PNL Argeș,  făcând și el o atentă analiză a acelor timpuri.tineri cef67
Un moment de vârf al evenimentului l-a constituit intervenția grupului de tineri liberali, fiecare specializat  în câte un domeniu de interes. A fost un regal intelectual, o paradă a elitelor de la PNL Argeș care încet și sigur își fac loc indiferent de cutumele învechite conform cărora dacă nu ai vechime nu poți accede la un post sau dacă ai până în 30 de ani și ai studiat în afară nu știi cum e treaba pe la noi și trebuie lăsat domnul Cutare sau doamna Oarecare.
Nici un tânăr din cei prezenți în afară de opinii despre reformarea domeniului în care activează nu și-a exprimat vreo dorință în administrația locală sau centrală deși poate societatea ar merita astfel de persoane. Fiecare însă avea deja o profesie și o carieră bine plătite.zabari 36835

Spre pildă, Andreea Zabari din Curtea de Argeș este doctor în inginerie, lucrează pentru firme de succes și e prima fată cu ceas Rolex din bani personali, sub 30 de ani. Radu Angheluș are 26 de ani și este arhitect, predă și la Liceul Dinu Lipatti o zi pe săptămână. Țara plânge după arhitecți pentru a lucra la primăriile de orașe dar nimeni nu oferă peste o mie de euro. Adriana Petrescu este o altă tânără de succes și o prezență care aduce aminte de modelele de pe podiumurile pariziene și milaneze. Toți sunt liberali, toți vor să se implice doar că statul începe enunțurile la concursuri cu ”vechime în câmpul muncii 7 ani”.lume 30 7148f

Au existat și întrebări adresate din sală, un film de prezentare și de opinii realizat în Argeș și multe schimburi de idei. O frumoasă punte de legătură între tineri și seniori a făcut-o consilierul local de la Câmpulung, Lucian Ionescu, iar dintre seniori o intervenție simpatică a avut-o primarul comunei Dragoslavele.

La sfârșit, fiindcă decembrie e și luna colindelor, corul de la Colegiul Ion C. Brătianu, i-a delectat pe cei prezenți cu un scurt recital. După încheierea evenimentului și tradiționalele poze, fiindcă au fost cuminți și evenimentul a ieșit foarte bine, președintele Adrian Miuțescu i-a invitat pe cei prezenți la un ceai cald la un pub din apropiere.poza 30 fec95

Articole similare