CulturăPersonalități

Alexandru Davila a fost șeful Poliției București

Cu toții știm că Alexandru Davila a fost director la Teatrul Naţional, a fondat primul ziar de teatru din lume, chiar şi primul ziar de sport din România. Descindea din strălucita familie Golescu prin mamă iar tată îi era medicul Carol Davila.

A fost căsătorit cu Ortansa Kemingher, fosta soţie a lui Alexandru Odobescu, şi a avut doi fii: Citta (ajuns diplomat) şi Dorel (ofiţer). Omul care odinioară frecventa o societate aleasă, din rândul căreia făceau parte miniştri, generali, scriitori (I.L. Caragiale, B.Şt. Delavrancea, Al. Vlahuţă), sub bagheta căruia au evoluat Constantin I. Nottara, Tony Bulandra, Aristizza Romanescu, a sfârşit falit şi stând cu chirie, ba la hotel Bulevard, ba pe unde apuca, în cele din urmă pe la vreo şase adrese bucureştene. A fost adeseori calomniat şi s-a spus, printre altele, că ar fi homosexual. Şi de parcă nu ar fi fost îndeajuns, îi va fi dat să petreacă ultimii ani în chin, întrucât, la 15 aprilie 1915, servitorul Jean Dumitriu, din motive necunoscute, îl loveşte în somn cu un pumnal. Îşi va reveni din comă, dar va rămâne paralizat. Se stinge la Spitalul Militar, la 19 octombrie 1929. Cea care l-a sprijinit financiar și moral a fost sora sa, Elena Davila Perticari, cea care l-a găzduit ani buni la Izvoru.

Carol și Alexandru Davila

În primăvara lui 1888, Alexandru Davila cere să intre în poliţie. ,,Guvernul conservator m-a numit inspector de poliţie, însărcinat cu Prefectura Poliţiei Capitalei”, scria în apusul vieţii. Solicitarea i se aprobă şi, la 1 aprilie 1888, Alexandru Davila îşi ia în primire importantul post de ,,comisar-inspector al Inspectoratului Circumscripţiunei II de Poliţie”. Cu alte cuvinte, era şef al poliţiei unui sector de astăzi, respectiv ,,Coloarea de Galben” (Sectorul 2). Pe vremuri, orașele erau împărțite pe culori, după modelul turcesc. Nu ştim prea multe despre activitatea profesională a lui Davila, însă, la puţină vreme de la numirea sa, este indirect implicat într-un incident.

Contrar uzanţelor, câteva luni mai târziu de la numirea în importanta funcţia poliţienească, la 15 iulie 1888, Davila este avansat de la comisar-inspector clasa II, la clasa I. N-a prea fost de bun augur. În chiar acelaşi an, la 15 octombrie, el îşi depune demisia în faţa noului prefect al poliţiei, generalul Ion Algiu. Aşa lua sfârşit scurta carieră de poliţist a lui Carol Davila.

În timp ce era director, Alexandru Davila va avea de înfruntat un alt hop, fiind acuzat că a ucis oameni, iar cadavrele le-a ascuns în podul Teatrului Naţional. Era vorba de participanţii la o manifestaţie naţionalistă a studenţilor, care a avut loc la 13 martie 1906. Prin ea se protesta faţă de repertoriul franţuzesc (doar 45% din piese erau româneşti). Armata intervine, se înregistrează numeroase capete sparte. Surpriză însă: ,,S-au făcut arestări de manifestanţi şi s-a constatat oficial că din 16 studenţi arestaţi, 11 erau agenţi secreţi de poliţie!” – s-a scris în presa de a doua zi.

”Din fericire, ciudata idee de a ocupa asemenea posturi (în poliţie, n.n.), cu totul nepotrivite pregătirii şi aptitudinilor sale, l-a părăsit la vreme şi Alexandru Davila se dedică în exclusivitate preocupărilor literare şi mai ales teatrale” Mihai Vasiliu, monografie, 1965

Articole similare

Recomandat
Close