Fashion

CEA MAI FASHIONISTĂ REGINĂ A TUTUROR TIMPURILOR!A INVENTAT CHILOȚII,TOCURILE ȘI GASTRONOMIA FRANCEZĂ

La 13 aprilie 1519, s-a născut Caterina de Medici, primind la naştere numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici. A fost fiica lui Lorenzo II de Medici, ducele de Urbino, nepotul lui Lorenzo Magnificul şi a prinţesei Madeleine de la Tour d’Auvergne.
Mama Caterinei de Medici a murit de febră puerpurală, iar tată ei a murit câteva zile mai târziu. Ca urmare, Caterina a fost încredinţată spre creştere mătuşilor ei şi papei Leon al X-lea, care aparţinea şi el familiei Medici. O parte din copilărie şi-a petrecut-o într-o mănăstire, apoi la Roma, la unchiul ei. Florentinii o numeau „duchessina”, mica ducesă. În 1523, un alt unchi al ei, Giulio de Medici, a fost ales papă sub numele de Clement al VII-lea. La vârsta de numai 14 ani, este logodită cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din raţiuni politice.

Pontiful şi-a condus personal nepoata în Franţa, demonstrând în acest fel cât de mult ţinea la această căsătorie. Caterina şi-a făcut intrarea în Marsilia la 12 octombrie 1533, în urma cortegiului papal, însoţită de o coregrafie extraordinară şi inedită pentru francezi. Precedat doar de un cal alb care purta Sfintele Daruri, Clement al VII-lea înainta aşezat în jilţul gestatoriu, urmat de cardinalii îmbrăcaţi în roşu, aşezaţi în şeile unor catârce albe. Urma Caterina, înconjurată de doamne şi de gentilomi călare.Şaisprezece zile mai târziu, nunta a fost celebrată cu mare fast.

LA NUNTĂ CU PANTOFI CU TOC

7a5cd901 6a4b 4551 98e6 b5ef2c8c0d971Se spune că mignona florentină a purtat pantofi cu tocuri înalte special făcuți pentru a-i crește statura și statutul(nu avea pic de sânge albastru). Constienta de o parte din defectele ei fizice, precum statura mignona si conformatia corpului ce nu se incadra in standardele de frumusete ale vremii, ea a comandat pantofarilor incaltaminte care sa o faca sa para mai inalta. De aici si pana la asocierea tocurilor cu statutul social nu a mai fost decat un pas.
Caterina era mică de statură, urâtă și geloasă pe Diane de Poitiers, amanta Ducelui de Orleas, viitorul rege al Franței și soțul Caterinei. În încercarea de a găsi un avantaj competitiv, a hotărât că are nevoie de o soluție prin care să-și manifeste ascendența la propriu. Și iată cum, din nesiguranța și nefericirea unei tinere neveste s-a născut unul dintre cele mai puternice simboluri ale sexualității.

A ADUS PARFUMURILE LA PARIS

În perioada renascentistă, Veneţia şi Florenţa erau capitalele parfumurilor. Moda parfumurilor pătrunsese puternic în Europa şi parfumierii combinaseră reţete şi formule adunate din toată lumea. Celebra familie Medici a rămas în istorie ca fiind renumită pentru apetitul faţă de esenţele frumos mirositoare.

Despre Caterina de Medici se spune că avea o adevarata obsesie pentru parfum. A avut un parfumier personal, Renato din Florenţa pe care l-a adus în Franţa unde a deschis primul magazin de parfumuri din Paris. Legendele spun că celebra Caterina de Medici ar fi folosit parfumurile în scopuri diabolice, cerându-i alchimistului personal să creeze bijuterii în care erau ascunse otrăvuri mascate sub arome parfumate. Acestuia avea sa i se amenajeze un laborator in care Caterina putea intra oricand, printr-un pasaj secret, pentru ca retetele sa nu poata fi furate.perfume flask1

Timp de zece ani, regina rămâne sterilă. „Supravieţuieşte“ la curte printr-o disimulare florentină: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La rândul ei, Diana îl determină pe Henric să-şi achite datoriile conjugale. Şi miracolul se produce: Caterina de Medici aduce pe lume zece copii, în 12 ani.Fiorentinul parfumier nu este străin de poțiunile pe care i le administrează reginei pentru ca aceasta să facă moștenitori.

A îNVĂȚAT CURTEA FRANȚEI SĂ POARTE CHILOȚI ȘI SĂ MĂNÂNCE CU FURCULIȚA

Caterina de Medici a introdus uzanta chilotilor printre femeile nobile fiindcă iubea călăria și nu dorea să o împiedice nimic în vederea intrării în grațiile socrului, Francis I. A inventat până şi un nou fel de a călări, cu piciorul stâng fixat în scară şi cu dreptul sprijinit de vârful şeii, inaugurând astfel „stilul amazoană”.
Alaiul ei de nunta cuprindea poeti, artisti, maestri dansatori,a fost protectoarea artelor,numeroși artiști de geniu reușind să creeze la Curtea Franței în timpul domniei ei.Tot de la Florența și-a adus și bucătarii,reușind să impună gastronomia toscană la Curte,să despartă dulcele de sărat, și să creeze practic, bazele faimoase bucătării franceze(adusă din Italia).A reușit să educe nobilii să mănânce cu furculița fiindcă din punct de vedere al igienei și spectacolului dizgrațios,francezii erau cam înapoiați.vzzvdj1 Când i-a murit bărbatul s-a sustras de la regulile obișnuite de a sta izolată 40 de zile,folosirea albului și a inventat”negru” ca și culoare de doliu.Contemporană cu Nostradamus,aceasta consulta frecvent astrele și în acest domeniu creând o modă.
Fără doar și poate,Caterina de Medici,italianca de la Curtea Franței a fost cea mai fashionistă regină a tuturor timpurilor!

Articole similare