Cu mască și fără mască! Liderii PSD își bat joc de regulile împotriva coronavirus
Scriam zilele trecute despre cât de riguroși și disciplinați în ceea ce presupune lupta cu răspândirea Covid -19 au fost liberalii și reprezentanții din Guvernul Orban veniți la Pitești pentru semnarea contractului pentru autostrada Pitești-Curtea de Argeș. Mănuși, măști puse regulamentar și mult simț al răspunderii au avut toți participanții.
Adrian Miuțescu, președinte PNL Argeș, Dănuț Bica, deputat, Gheorghe Alecsei, pe seama căruia am glumit cu schimbatul culorii la mască, Marius Postelnicescu, Cristian Mitrofan sau Gelu Tofan, vicepreședinte și purtător de cuvânt sunt doar câteva exemple de bune practici.
Nici oaspeții nu s-au comportat altfel, Ludovic Orban sau ministrul Lucian Bode au purtat măștile până la ochi. Mariana Ioniță de la CNAIR sau Pier Luca Canini de la Astaldi au semnat și contractul cu mănușile în mână. O formă de respect pentru cei prezenți și legile țării.
Astăzi la Consiliul Județean Argeș s-a organizat o conferință de presă a PSD Argeș, pardon,a CJ Argeș, cu primarii pe unde va trece autostrada dar și cu domnul doctor Manu, președintele CJ Argeș. Marele luptător împotriva potentialilor infectati cu SARS–CoV–2 a apărut fără mască, la fel și ceilalți doi vicepreședinți sau primarii din localitățile care vor beneficia de autostrada aprobată de PNL. Oamenii au încercat să critice anumite măsuri, să aibă niște puncte de vedere dar a ieșit ca o ciorbă încălzită sau ca Turnul Eiffel sau orașul Veneția recopiate la Las Vegas.