Fără categoriePoliticăȘtiri

„Copiii Argeșului sădesc viitorul”- o campanie inițiată de Marius Nicolaescu

,,COPIII ARGEȘULUI SĂDESC VIITORUL” – este în primul rând o acțiune dedicată naturii, un îndemn la educație adresat copiilor. Din fericire, știm că tânăra generație este sensibilă și înclinată spre activități de susținere și protecție a mediului, iar copiii au o legătură specială cu natura” – este mesajul transmis, în deschiderea festivalului, de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.


Astăzi, 17 septembrie 2021, 50 de copii din județ, însoțiți de un tutore, au participat la o campanie de plantare, pentru a da un exemplu de grijă față de natură dar și de implicare în comunitate.
,,Copiii Argeșului sădesc viitorul” este un proiect educativ ce se desfășoară în perioada 17 – 26 septembrie 2021, care promovează și urmărește formarea unor atitudini responsabile faţă de mediu, stimularea atitudinilor participative ale elevilor în vederea creşterii responsabilităţii şi a respectului faţă de mediu.
Evenimentul de plantare a durat două ore, iar copiii au primi toate materialele necesare pentru o activitatea de plantare: 50 de puieți, jardinierele și pământul pentru plantare, ustensilele și materialele de protecție.
Pentru implicarea lor în campanie, copii au primit și cadouri din partea partenerilor.


,,Prin plantarea unui copac contribuim activ și direct pentru a avea un mediu înconjurător sănătos. Copacii sunt o parte vitală a mediului în care trăim. Ei produc oxigen, absorb poluarea, temperează clima şi furnizează hrană şi habitat pentru nenumărate specii. Ne-am pregătit împreună cu partenerii cu toate cele necesare pentru ca cei mici să aibă o experiență de neuitat. Dar ceea ce ne dorim cel mai tare este ca fiecare copil să fie responsabil de propriul copăcel, să vină să îl ude și să îl îngrijească, astfel încât, la primăvară, să scoatem puieții la soare, în cadrul unui nou eveniment de protecție a mediului”, a mai spus vicepreședintele CJ Argeș – Marius Nicolaescu.

Articole similare