Unde era țara lui Papură Vodă?
Despre România se spune că este „țara lui Papură Vodă” de câte ori cetățenii sunt nemulțumiți de conducătorii ei sau de felul în care decurg lucrurile în statul în care plătesc impozite.Dar cine a fost acest Papură Vodă?
Ei bine, au fost doi: unul moldovean și unul oltean.
Papură Vodă este, de fapt, o poreclă. Aceasta a fost primită de Ștefăniță Lupu, domnitor al Moldovei, în timpul cărei domnii Principatul a fost lovit de o mare foamete. Din cauză că nu aveau ce să mănânce, oamenii se hrăneau cu papură.Ștefăniță Lupu a venit la conducerea Moldovei în anul 1659 și a fost numit de Înalta Poartă. Acesta a domnit timp de 20 de ani, până în anul 1661 când a murit de tifos. În anul 1660, Moldova a fost cuprinsă de o foamete nemaivăzută. Atunci, ca alternativă la cereale, moldovenii au început să facă pâine din coajă de copac şi papură măcinată.
Al doilea Papură Vodă vine din Oltenia și a fost un haiduc cum istoria nu a cunoscut.
Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma „Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic.Inceputa si perceputa initial drept cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, ea avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.Se întâmpla în 1726.
Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit.
Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strânge taxe sau de a-şi impune administraţia.Depășiți de situație, austriecii decid că este nevoie să angajeze niște mercenari care să-i ajute să păstreze controlul și autoritatea.
La conducerea mercenarilor îl numesc pe Neagu Papură.Fiindcă era un fost haiduc decide să mimeze munca și să închidă ochii la jafurile făcute de foștii săi colegi.Ba mai mult de atât, folosește banii primiți de la austrieci ca să finanțeze raidurile haiducilor. Practic, în „Țara lui Papură Vodă” legile erau doar de formă și fiecare era liber să fure cât voia.Dându-și seama că au fost păcăliți, imperialii au refuzat să le mai plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au jefuit și incendiat mai multe case boierești. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare.
În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpân, unde legile nu mai există.
