Omul care a adus Ardealul României

Revista noastră își face o datorie de onoare și va reda aceste zile cele mai frumoase discursuri, gânduri și idei ale corifeilor Marii Uniri de la 1918.

Iuliu Maniu este cel mai cunoscut dintre liderii ardeleni ai Marii Unirii. Lider al Partidului National Român, acesta a fost presedintele organismului care a transferat puterea autoritatilor de la Bucuresti. 30 de ani mai târziu ajungea într-o temnita, acuzat de regimul comunist ca ar fi vrut sa formeze un guvern al României în exil. Iată discursul său de la Alba Iulia, după cel al lui Vasile Goldiș care dăduse citire „Rezoluțiunii de la Alba Iulia”.

Onorată Adunare Națională,

Dacă privim șirul nesfârșit al suferințelor grele cari le-a indurat Neamul Românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri, care și-au jertfit viața pentru acest neam, precum și de durerile sufletești, care sute de ani au amărât viața strămoșilor noștri – nu știm cu ce să mulțumim noi, generația de azi, că suntem învredniciți de soartă, să ajungem tocmai noi ziua sfântă de azi, și după atâtea suferințe ale înaintașilor noștri, tocmai noi să fim împărtășiți de o atât de mare înălțare sufletească.

Mulțumita și recunoștința noastră față de această grație a Providenței nu ne-o putem arăta decât dovedindu-ne vrednici în aceste sărbătorești clipe de însemnătatea timpurilor, pe care le trăim.

Vrednicia neamurilor, prin urmare și a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce le iau, după măsura de înălțare sufletească cu care se alătură la aceste hotărâri și după stăruința, cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate. Veșnicia noastră o vom dovedi.

Noi, Onorată Adunare Națională, azi suntem ca orbul nenorocit care ani de-a-rândul nu a zărit cu ochii lui lumina soarelui și deodată i se desprind ochii închiși pentru a primi razele dătătoare de viață ale eternei lumi (aplauze: așa-i).

Fiii poporului nostru au trăit până acum ca orbii în întunericul negru, lipsit de orice mângâiere, și azi, prin o bunăvoința dumnezeiască și prin vrednicia proprie li s-au deschis vederea ochilor și au văzut lumina sfântă a dreptății și a libertății popoarelor.

Înainte de ce, inspirați de această lumină, am aduce hotărârile noastre, trebuie întâi să ne închinăm cu smerenie în fața acelora, care au făcut să putem străbate întunerecul întărit de veacuri și să ne plecăm genunchii în fața sutelor de mii de frați vitregi, care prin suferințele lor îngrozitoare au despicat norii grei, ce închideau dinaintea noastră razele luminei: înaintea scumpilor noștri frați, neînvinși soldați ai armatei române. (Aplauze îndelungate: Trăiască armata română! Trăiască soldații români!). Cuvântul cel dintâi al meu este cel al dorinței, să ne închinăm adânc înaintea marilor umbre ale soldaților români, morți pentru desrobirea noastră, și înaintea soldaților români, care și azi luptă pentru a înfăptui unirea tuturor Românilor, și înaintea marelui și gloriosului ei Căpitan Majestatea Sa Regele Ferdinand și întregei Sale Dinastii. (prelungite aplauze. Întreaga adunare se ridică în picioare și aclamă timp îndelungat: Trăiască Regele Ferdinand! Trăiască Regele României Mari! Trăiască Regina Maria!)

Onorată Adunare Națională! Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic dela împărați străini, nici dela fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri. Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta, decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna.

Ce aș mai putea spune, Onorată Adunare Națională, după cele auzite până acum pentru a arăta, că în unitatea Neamului Românesc de pretutindeni zace această putere, (vii aplauze) și ce aș mai putea adăuga, ca să întăresc dovezile impugnabile ale raportorului nostru antevorbitor pentru a dovedi, ca această unitate politică este consecința logică a trecutului nostru istoric și este o absolută necesitate atât pentru noi, cât și pentru întreg Neamul Românesc?

Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunării Naționale, că unirea tuturor Românilor într-un singur regat și într-un nedespărțit Stat este nu numai un ideal sfânt, isvorât din trecutul nostru și din Comoara vieții noastre sufletești, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare. Noi, fiii Națiunei Rromâne de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe. (Aplauze îndelungate). Când toate acestea sunt unitare, poate încerca cineva, să împiedice manifestarea aceste unități și în ce privește viața politică, sufletește de mult înfăptuită?

Neamurile unitare în viața lor sufletească și unitare în manifestarea conștiinței lor de națiune distinctă, sunt recunoscute în știința modernă și de toată lumea civilizată ca subiecte de drept, înzestrate cu toate atributele unei personalități distincte, cu scopul propriu și de sine stătător. Astfel stând lucrul, cine ar putea contesta acestei ființe naționale dreptul de a-și putea însă-și croi soarta, de a se conduc ea singură în mod unitar și integral și de a se compune într-un singur trup, precum sufletul îi este unul singur și întreg. (Aplauze îndelungate).

Dacă acest principiu al personalității unei națiuni dă drept Națiunei Române să se consolideze într-un singur stat și să fie și în manifestarea ei externă un singur trup și un singur suflet, o singură și unitară forță – menirea pământească a neamurilor ne impune absoluta dorință morală să înfăptuim unitatea politică a Neamului Românesc. Menirea neamurilor este să contribuie în mod propriu, conform însușirilor lor politice specifice la desvoltarea civilizației omenești. Aceste însușiri specifice însă nu se pot afirma și nu se pot desvolta sub o domnire străină și divizată. Dar mai ales nu pot fi utilizate aceste însușiri proprii în serviciul civilizației generale, fără o cârmuire conștientă, unitară și specifică. Dreptul neamurilor, recunoscut de toată lumea, de a-și forma în mod integral Statul lor propriu, este deci și o datorie față de sine și față de civilizația omenească, și în consecință, dacă Neamul Românesc nu s-ar folosi de dreptul său de a-și înfăptui unitatea națională s-ar arăta nevrednic nu numai de timpurile, cari le trăim, ci și de însușirile nobile și fără pereche, cu care este înzestrat și prin aceasta s-ar expune disprețului întregei lumi civilizate. (Lungi aplauze și furtunoase aprobări).

Decretând deci Unitatea Națională, vom continua a fi ceea ce am fost noi, Neamul Românesc, totdeauna și ceea ce trebuie să fie pentru vecie: sentinela trează și conștiință a civilizației omenești. (Furtunoase aplauze).

Dar, în deosebi, noi Românii din Transilvania, Banat și Ungaria, suntem în drept și avem datoria să pretindem această unire, pentru că aici a fost leagănul românismului. Nu se poate, ca o crudă barbarie să ne forțeze, ca însăși Vatra Neamului românesc, leagănul aspirațiilor românești, să fie despărțit de trupul întregei națiuni deja unite!

Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi. (Lungi și furtunoase aprobări).

E evident deci, Onorată Adunare Națională, că toate argumentele științei, stabilite de mintea omenească ne dau dreptate în hotărârea noastră, de a contribui și noi prin alăturarea noastră la înfăptuirea Marelui Regat Român. (Trăiască România Mare! Urale frenetice).

Este evident, că aclamațiile Dumneavoastră, cu care ați întâmpinat proiectul nostru de rezoluțiune nu sunt numai flori frumoase și trecătoare, a sentimentelor și a însuflețirei naționale ci sunt o urmare firească a unei convingeri adânci și nestrămutate, isvorâte din vederi științifice adoptate de civilizația omenească (aprobări).

Dar și considerațiile de natură practică privind închegarea într-o singură forță unitară a întreg neamului românesc.

Cum vom putea noi apăra între împrejurări radical schimbat și pe viitor ființa noastră națională și comorile noastre sufletești, fără a opune pericolelor din afară întreaga noastră forță națională? Cum vom putea noi menține integritatea etnică a teritoriului nostru dacă dezvoltarea vieții noastre culturale și economice nu va fi sub scutul întregului neam românesc? Cum vom putea noi exista izolați și divizați, când toate popoarele din jurul nostru au înfăptuit deja unitatea națională a lor? Rupți și împrăștiați între diverse împărății, ne vom sfărâma neamurile vecine și vor trece peste noi cum trec valorile turbate peste corăbiile naufragiate, lipsite de mâna tare a cârmaciului. (Așa-i).

Dar să ne despărțim pentru toate timpurile de această icoană neagră a nenorocirei naționale și să ne înviorăm sufletul cu nădejdea, cu convingerea tare și sfântă, că hotărând a face aceea ce justifică deopotrivă trecutul, dreptul, știința și necesitatea, deciziunea noastră o va accepta și lumea cultă, care nu poate fi pentru menținerea barbariei, a întunericului și a retrogresiunii. (Vii și îndelungate aprobări).

Să trecem însă cu vederea, că în calea împlinirii idealului nostru nu dăm numai de prieteni, ci și de dușmani, cari, mânați de interesul lor rău priceput, se vor sili cu siguranță să împiedice înfăptuirea hotărârii noastre. Nu-i iertat să lăsăm necombătută nici bănuiala celor neorientați, nici intriga dușmanilor noștri. Trebuie să constatăm clar și peste orice îndoială, ce înțelegem noi sub dreptate, pe care vrem să o înfăptuim, și să lămurim cum pricepem noi libertatea și unitatea națiunii noastre.

Pentru înlăturarea oricăror îndoieli asupra intențiunilor poporului românesc, am ținut de lipsă, ca în proiectul de rezoluțiune, ce am prezentat, să precizăm principiile, cari ne conduc, în fața cărora, – sunt convins – toate intrigile dușmanului trebuie să amuțească. Am ținut să accentuăm aceste principii, cari de altfel fiind totdeauna aproape de sufletul nostru sunt de sine înțeles și pentru a da o icoană întreagă a credeului nostru politic. (Să auzim).

Noi, Onorată Adunare Națională, privim în înfăptuirea unității noastre naționale un triumf al Libertății omenești. Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară cât și în legătura cu viața de Stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri, și nu voim să sugem puterea nimănui așa, cum a fost suptă a noastră veacuri dearândul. Noi ne încredem în trăinicia noastră și în vrednicia proprie și nu vrem să istovim forțele altora. (Aplauze lungi).

Este adânc înrădăcinată în noi convingerea, că numai un regim cu adevărat demografic ne poate întări țara și înălța Neamul. Trebuie să avem colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul prosperității Statului Român. Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință, de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. Deaceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera, ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat. (Aprobări).

Pătura socială cea mai puternică a Neamului Românesc este țăranul român agricultor. Toate aceste haine negre și frunți luminate, cari le vedem aici, au ieșit din poporul nostru țăran. Nu este aici nici unul dintre noi, a cărui obârșie nu ar fi la plugul românesc, la pământul român, la brazda țăranului român, sfințit de suferințele nesfârșite, decât cari numai credințele au fost mai mari. Deaceea de gândirea politică a neamului Românesc, a fost strâns legată străduința de a făuri o soartă mai bună țăranului român. O reformă agrară radicală care să dea pământ țăranului român și să facă posibilă concentrarea întregei sale forțe la o producțiune cât se poate de intensă, a fost totdeauna o ținută bine precizată a luptelor politice românești. Această reformă nu tinde la un comunist străin de sufletul țăranului român, nici la răpirea proprietății private, ci la o nivelare justă a raporturilor și a puterilor sociale.

Când cu bucurie constatăm, că în țărănimea noastră avem un factor social puternic și un isvor nesecat al forțelor naționale – trebuie cu durere să constatăm, că avem marele neajuns, de a dispune asupra unei industrii și comerț, abia în desvoltare. De aceea trebuie să ne silim din toate puterile să ne formăm o puternică industrie și un sănătos comerț, ca astfel nu numai să fim liberi independenți, și uniți, ci să fim prevăzuți cu toate cele de lipsă. Din munca noastră proprie, structura noastră socială trebuie în curând să fie corespunzătoare cerințelor unui Stat modern. Pe lângă marele rău de a nu fi avut aceste clase sociale, am avut și micul bine de a nu fi expuși sguduirilor în, luptelor sociale. Cumințenia pretinde însă, ca să profităm de-a-ntregul de experiențele Apusului plătite atât de scump.

Onorată Adunare Națională! Când decretăm Unirea noastră cu Regatul Român, nu putem lăsa din vedere necesitatea unui timp de transiție, în decursul căruia va trebui să se concordeze diferențele și particularitățile diferitelor instituțiuni de drept. Schimbări radicale nu se pot înfăptui în câteva zile. Mai ales nu schimbările proiectate în administrație și justiție. Deaceea proiectul de rezoluțiune prezentat dumneavoastră prevede pentru acest scurt timp de transiție o autonomie provizorie a ținuturilor acum unite cu Regatul Român, ceeace însă nu atinge faptul necondiționatei noastre alipiri către România.

Neamul românesc la fondarea viitorului său și la asigurarea existenței sale nu poate trece cu vederea raporturile internaționale cu celelalte neamuri. Dacă privim la urmările catastrofale ale tragediei omenești, ce se petrecuse în timpul recent, nu e putință să nu constatăm, că acestea nu se pot delătura decât delăturând totodată și posibilitatea de a se repeta această tragedie. Aceasta însă nu se va putea ajunge, decât numai punând stavilă egoismului neîndreptățit și putinței de a strivi fără nici un scrupul cel mai tare pe cel mai slab. În locul suveranității rigid aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frățietate universală, care să admită înființând Liga Națiunilor deliberarea conflictelor dintre popoare prin juriu internațional, evitând prin aceasta aplicare a forței brutale reprezentate prin răsboiu.

Eram încă sub povara oprimării naționale, când frații noștri din Bucovina (Aplauze: Să trăiască Bucovina) enunțase unirea lor cu România Mare. Eram încă în robie când frații bucovineni eliberați de sub același jug, au decretat unirea lor cu noi, fiind aplecați a-și întinde mâna lor caldă, gata de ocrotire, înspre noi. Ce e mai firesc deci, decât, că în aceste momente, când batem calea străbătută deja de ei, să le trimitem o frățească închinare.

Sub domnia seculară a Habsburgilor au suferit pe lângă noi multe neamuri eroice, cari deopotrivă cu noi doreau să rupă lanțurile grele ale opresiunei naționale. Pildele strălucite de eroism național ale acestor neamuri ne-au dat și nouă în zilele grele de suferinți tărie sufletească și cuvintele lor de îmbărbătare ne-au mângâiat în dureri și nu-au întărit în nădejdi.

Credem a da prin urmare expresiune gândului întreg Neamului Românesc, când propunem în proectul de rezoluțiune, să trimiteți acestor popoare liberate, salutul nostru și admirația noastră, dorindu-le acum, ca unor popoare libere, deplină mărire. (Aplauze frenetice).

Să nu uităm că dacă azi suntem în situația de a ne spune liber cuvântul și de a ne pronunța neîmpiedicați dorința sufletului nostru, avem să mulțumim armatelor victorioase ale puterilor aliate și diplomației strălucite ale acestora puteri. Deaceea credem, că trebuie să ne închinăm înaintea geniului națiunilor liberatoare și în urmare propunem, să se trimită din această adunare salutul nostru armatei glorioase a Antantei și conducătorilor ei. (Aplauze frenetice).

Din aceste considerații rog Onorata Adunare Națională să primească proiectul nostru de rezoluție, (primim, primim! Urale îndelungate), pentru a întemeia pentru vecie România unită și mare și a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democrație și deplină dreptate socială! (Urale nesfârșite. Primim unanim! Trăiască România Mare! Aplauze frenetice