Știri

Ce se întâmplă cu procesele, deținuții și activitatea notarilor în starea de urgență

Măsurile dispuse prin decretul președintial sunt excepționale și deosebit de restrictive, bineînteles de noutate absolută, pentru noi toți în domeniul justiției și nu numai.

Revista Agressive a cerut explicații pe înțelesul tuturor cititorilor de la specialiști. Avocatul Cristina Maria Lețu, doctor în Drept și practician în insolvență a sintetizat principalele măsuri care privesc măsurile decretate din domeniul justiției.

Avocat Dr.Cristina Lețu


”Judecarea procesele civile se suspendă de drept pâna la 16 aprilie 2020, cu excepția celor urgente,a căror enumerare va fi stabilită de colegiul de conducere al ÎCCJ pentru cauzele de competența acesteia și de Curțile de Apel pentru cauzele de competența lor și a instanțelor care funcționează în raza lor teritorială adică Judecătorii și Tribunale,urmând ca, instanțele de judecată,din oficiu,în termen de 10 zile de la data încetării stării de urgență să ia măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.
Probabil că,în categoria proceselor urgente în materie civilă,deci a celor care de vor judeca în aceasta perioadă,vor fi incluse ordonanțele președințiale,ordinele de protecție,cereri de asigurare dovezi și măsurile asigurătorii,dar cel mai bine asteptăm enumerearea ÎCCJ și a Curților de Apel,pentru a nu furniza informații greșite sau incomplete.
Termenele de prescripție și de decădere nu curg în această perioadă sau se întrerup.
De exemplu, dacă s-a comunicat o hotărâre judecătorească pe data de 10 martie 2020 și termenul de promovare a căii de atac este de 30 de zile, deci s-ar împlini la 10 aprilie 2020,el nu curge în perioada stării de urgență ; sau dacă aveți de promovat o acțiune prescriptibilă în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și termenul s-ar împlini pe data de 17 martie 2020, o puteți promova fără probleme pe data de 17 aprilie 2020.
Măsura suspendării se aplică și în cauzele penale,aflate pe rolul instanțelor de judecată,inclusiv cele aflate în cameră preliminară,cu excepția cauzelor urgente ( luarea măsurilor preventive,a celor de protecție a victimelor,cele cu persoane vătămate minori,etc.),urmând ca,la încetarea stării de urgență să se procedeze la stabilirea termenelor de judecată ți citarea părților,
Instanțele vor judeca,pe cât posibil, cauzele urgente prin videoconferință,modalitatea logistică urmând să ne fie comunicată tuturor cât de curând,inclusiv în cauzele penale,când cei încarcerați vor fi audiați prin această modalitate de la locul de deținere.
Decretul președințial interzice și executările silite până la 16 aprilie 2020 cu excepția celor care se fac cu respectarea regulilor de disciplină sanitară.
Nu se suspendă activitatea de înregistrare a mențiunilor pentru persoanele fizice și juridice înregistrate la ONRC,pentru că, ea poate fi efectuată,în condiții optime,on line.
Condamnații din penitenciare nu vor putea să primească vizite ți nici pachete pe perioada stării de urgență dar li se majorează numărul de convorbiri telefonice
Decretul președințial nu face nicio mentiune cu privire la activitatea notarială,astfel deduc că aceasta va funcționa normal în perioada restirictivă menționată.
În ceea ce mă priveșe,în condiții de siguranță pentru sănătatea mea și a celor din jur,mă voi prezenta la instanțele judecătorești și la organele de urmărire penală,în cauzele urgente, mai ales voi acorda consultații juridice și chiar voi redacta acțiuni,căi de atac,etc.”

Articole similare

Recomandat
Close