ZIUA SFÂNTĂ A LIBERALILOR DE PRETUTINDENI SĂRBĂTORITĂ LA SCHITUL FLORICA
Momente emoționante azi la Ștefănești unde liberalii au sărbătorit cu însuflețire 144 de ani de la crearea Partidului Național Liberal,1875-Mazar Pașa.
Chiar dacă nu a fost permisă de către conducerea Consiliului Județean Argeș o conferință frumoasă ca în fiecare an la Vila Florica, PNL Argeș nu s-a lăsat descurajat și a făcut o mică slujbă la capela familiei Brătianu iar în curtea de la Schitul Florica au ținut discursurile dar și premierea unui profesor și a unui elev de excepție amintind astfel și de Gheorghe Brătianu,mort la Sighet datorită torturii la care l-au supus comuniștii.
Atât Ludovic Orban cât și Gigel Știrbu,președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților sau Adrian Miuțescu,președinte al PNL Argeș au înfierat gestul PSD Argeș de a îngrădi accesul membrilor PNL într-o zi atât de importantă în casa unde familia Brătianu a creat și a trăit pentru a construi o Românie Modernă și Mare.
Cei prezenți și-au arătat speranța că duminică votul va fi unul care va schimba țara din temelii.