Politică

Azi, 22 Decembrie, să nu uităm de troița securiștilor din Pitești și autorii ei

Cine uită, nu merită! Din păcate, românii și argeșenii sunt prea uituci când vine vorba de torționarii familiilor lor și sunt pe cale să îi aleagă din nou.

Un monument dedicat „eroilor” fostei Securităţi a fost dezvelit, anul trecut de Ziua Crucii, la Cimitirul Eroilor din Piteşti, oraşul în care s-au petrecut cele mai mari abuzuri ale Poliţiei Politice din regimul comunist.

Monumentul este dedicat securiștilor ”căzuți în luptă”. Așadar, ”eroii” sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat sumar partizani și au trimis sute de mii de români în pușcării și lagăre de exterminare.

În fostul penitenciar de la Pitești a avut loc, în perioada 1949-1952, cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierelor prin tortură din blocul estic, cunoscut sub numele de „Experimentul Pitești” sau „Fenomenul Pitești”, pus în aplicare de fosta Securitate comunistă pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici.

La  34 de ani de la căderea comunismului și a principalului său instrument de instituire a terorii, Securitatea, asistăm – consternați,  la ridicarea unui monument în amintirea  „militarilor de pe frontul nevăzut” din Securitate. Monument ridicat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din SRI, condusă de Filip Teodorescu, fost locțiitor al Direcției de Contraspionaj a Securității. Troiță ridicată la inițiativa unui fost ofițer de securitate Dumitru Șovar și realizată de meșterul popular Ion Rodoș, din Nucșoara, satul Elisabetei Rizea, eroină a rezistenței comuniste, meșter popular cărat pe la toate evenimentele PSD ului și recompensat cu titlul de „tezaur uman viu”.

Nicolae Tudose, consilier județean PSD, de la Mioveni, fost secretar de stat, viitorul candidat la fotoliul lăsat gol de Ion Georgescu a participat cu multă bucurie la dezvelirea crucii de către colonelul Dumitru Șovar, un abonat la banul public prin S.C. Euroguard  Security 2007, mai multe instituții pesediste având contracte cu acesta.


Trist este că primarul Piteștiului, Cristian Gentea,  locul unde s-a petrecut
„cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, cum spunea chiar și Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel, și-a luat vacantăla acel moment și nu a vrut să comenteze incidentul dar Apă Canal continua acum cateva luni colaborarea cu același Șovar, semn că apreciază crimele.

De Raportul Final a lui Tismaneanu nu se mai aude nimic, nici despre recomandări sau concluziile despre securitatea pe care mulți încearcă să o spele.

Articole similare