Știri

Victorie uriașă pentru Prefectura Argeș împotriva Primăriei Pitești

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș a declarat cu puțin timp în urmă:

“Curtea de Apel Pitești a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș în procesul referitor la Pădurea Trivale. Hotărârea Consiliului Local Pitești privind Pădurea Trivale –Pădure-parc a fost, astăzi, anulată de instanță. Hotărârea este definitivă!

Hotărârea de Consiliu Local care prevedea ca Pădurea Trivale să devină Pădure parc a fost una foarte importantă și a împărțit locuitorii municipiului în mai multe tabere. A existat un interes public major pentru acest subiect. În 2023, fostul prefect Radu Perianu a atacat Hotărârea, lăsând astfel justiția să decidă. În primă instanță, Tribunalul Vâlcea a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș, iar Primăria Pitești a contestat. Decizia definitivă a venit astăzi de la Curtea de Apel Pitești care a respins recursul administrației locale.

Am susținut și voi susține în continuare respectarea legii. Și nu mă va opri nimic să militez pentru transparența decizională!”

Articole similare