Știri

Situația Covid-19 în Argeș la 28 martie

Conform comunicatului trimis de Instituția Prefectului Argeș, situația persoanelor aflate în izolare și carantină la date de 28 martie, este următoarea:

În ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și din cadrul altor structuri au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.
Au fost verificate 2752 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
A fost aplicată o sancțiune unui tânăr de 20 de ani, din comuna Țițești, pentru că nu a respectat măsurile de izolare. Acesta fost plasat în carantină și amendat cu 5000 de lei.
Nu au fost întocmite dosare penale noi.
Au fost aplicate 303 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 539.650 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.
Poliția Locală Pitești, cu sprijinul Comitetului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, a identificat și a condus mai multe persoane fără adăpost, depistate pe raza municipiului, la Centrul „Speranța”, administrat de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești. Acțiunile de acest gen vor continua în perioada următoare.

Conform datelor DSP Argeș, la ora 14.30, situația persoanelor din județ afectate de măsurile de carantină sau izolare se prezenta după cum urmează:
-persoane monitorizate de DSP, aflate în izolare la domiciliu: 8821;
-persoane care au finalizat perioada de 14 zile de izolare: 1252;
-persoane aflate în carantină instituționalizată: 199.

Articole similare