CulturăȘtiri

MUSCELENII ORGANIZEAZA DE ZIUA ARMATEI UN EVENIMENT DE EXCEPTIE

Muzeul Municipal Câmpulung organizeaza cu ocazia Zilei Armatei Române, în data de 25 octombrie la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung și Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”un eveniment important.
În acest an, ceremonia de depunere de coroane și serviciul religios vor fi însoțite de deschiderea oficială a două expoziții de tematică istorică și militară, Tradiții Militare Muscelene și Memoria Marelui Război. Organizte în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național,aceste expoziții au rolul de a comunica astfel, cu această ocazie cu adevărat deosebită pentru istoria și societatea musceleană, elemente dedicate istoriei militare și comemorative specifice acestui spațiu, dar și de a spori gradul de cunoaștere și conștientizare al vizitatorilor asupra realităților istorice și sociale ale zonei.
Costume care vor crea atmosfera din timpul razboiului dar si multe alte momente inedite vor da un plus de culoare si farmec activitatii.
Sunteti asteptati, așadar, începând cu ora 10.00, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș din com. Valea Mare-Pravăț, jud. Argeș, pentru ca împreună să aducem un omagiu eroilor militari români căzuți în Primul Război Mondial!

Articole similare