Știri

LAST CHRISTMAS PENTRU GEORGE MICHAEL

George Michael a întruchipat sinteza perfectă a muzicii pop britanice şi a inclus toate curentele din muzica neagră americană, în special jazz, soul, fun.
Demersul lui creator a caracterizat perfect anii 1980 – 1990 dincolo de muzica sa: calitatea crescândă a regiei videoclipurilor sale a stat mărturie pentru o epocă în care imaginea era esenţială pentru a vinde sunetul.

A fost primul artist important care a adus în clipurile sale modele internaționale ca Linda Evangelista,Nad ja Auermann,Naomi Campbell,Cindy Crawford,creând astfel o modă. 

https://www.youtube.com/watch?v=diYAc7gB-0A

Însă excesele din viaţa personală i-au influenţat negativ cariera. Au existat perioade în care lupta pe care a dus-o cu dependenţa de droguri, dar şi mai multe arestări, au generat titluri extrem de dure în presa vremii, care i-au eclipsat adeseori talentul muzical.

Pe măsură ce cariera lui a intrat într-un con de umbră după anul 2000, George Michael ajungea pe primele pagini ale ziarelor din alte motive decât cele artistice.

„Cu mare tristețe, confirmăm că fiul nostru iubit, frate și prieten, George, a murit în pace în casa sa, de Crăciun”, a anunțat duminică agentul artistului, într-un comunicat citat de DPA.
Poliţia a declarat că Serviciul de Ambulanta South Central a fost chemat la o proprietatea sa din Goring în Oxfordshire la 13:42 GMT. Ulterior, poliţia a anunţat că nu au existat circumstanţe suspecte.George Michael1 9c239
Starul pop britanic, al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou, a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo „Faith”, din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri și ocupând prima poziție în topuri, notează AFP, care amintește și de succese ale artistului precum „Faith” sau „Careless Whisper”.

https://www.youtube.com/watch?v=JQ2DVwSVIIohttps

Articole similare