Știri

La hramul Bisericii Sfintele Femei Mironosițe, ÎPS Calinc a vorbit despre Chanel, Cleopatra și soția lui Brătianu

Duminica femeilor mironosiţe este ziua tuturor femeilor creştine, făcându-se pildă pentru slujirea acestora în societatea contemporană.

La biserica din Gavana II Pitești a fost hram iar Înalt Preasfințitul Calinic nu a lipsit spre bucuria sutelor de credincioși care au participat la Sfânta Liturghie. În predica sa a punctat încă o dată rolul femeii în societate plecând de la pasaje ale lui Cezar Boliac din 1844 unde se mai punea problema discriminării și terminând cu Coco Chanel, Cleopatra sau Caterina de Medici sau alte femei care au schimbat lumea.

Un moment emoționant în discursul domniei sale, de un înalt patriotism și dovadă că își merită numele de Calinic Argeseanul, l-a reprezentat elogiul adus lui Ionel Brătianu și mai ales mamei acestuia-Pia, soția lui Ion.C.Bratianu, care, în accepțiunea sa, poate să fie trecută în rândul mironosițelor pentru rolul de stâlp al familiei. Nu le-a uitat nici pe femeile din familia Golescu și chiar a îndemnat publicul să meargă în vizită la muzeu.

Articole similare