PersonalitățiȘtiri

Judecătorul argeșean care străbate sute de kilometri pentru elevi

Cînd spui o lecție de educație juridică susținută de Ion Rebeca, judecător și purtător de cuvânt la Curtea de Apel Pitești, spui în primul rând educația omenescului, fiindcă el reușește să îmbine atât de armonios noțiuni de drept, abstracte, cu exemple din cotidian, apoi le trece câteodată prin exemple și pilde biblice, le raportează la contemporanitate și mereu vorbește pe înțelesul ascultătorilor, având astfel o sală care îl ascultă fascinată, fără să se plictisească. Lipsa culturii și a educației chiar și juridice este de multe ori sursa principală a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violenței verbale, psihice, fizice.

 Și cum de la omenesc nu e decât un pas până la omenie, domnul judecător Rebeca încă din 2016, în urma unui parteneriat al Proiectului Pilot Arges II între Curtea de Apel și  News247WorldPress, se duce prin fiecare școală oricât de departe e distanța sau cât de vitrege sunt condițiile.

Astăzi, a venit de la 130 de km la Mozăceni unde inimoasa primăriță, doamna profesoară Corina Dună, alături de doamna director a Liceului Tehnologic Mozăceni-Emilia Udrea îi lansaseră o invitație. Și satisfacția a fost pe măsură fiindcă a vorbit în fața a o sută de elevi despre bullyng, cyberbulling, prieteniile nefolositoare, racolarea de persoane dar și despre răul sau binele care pot ”contagia”. Perfect adaptat liceenilor, în jeanși, adidași și jachetă sport, judecătorul Rebeca a făcut la sfârșit o fotografie de grup iar doamna primar a pus un mesaj de mulțumire pe pagina de socializare.

”Astăzi ,11 aprilie 2022 ,am avut bucuria și onoarea de a avea în mijlocul nostru pe domnul judecător Ion Rebeca în cadrul programului ,,Educația juridică în școli „.A fost o activitate educativă interactivă, accentul punăndu-se ,cu precădere ,pe violența în școală, pe necesitatea comunicării ,efectele juridice ale comunicării online defectuoase ,precum și pe traficul de persoane .Felicitări tuturor participanților! Cu siguranță elevii noștri au avut multe de învățat pentru a preîntîmpina o serie de aspecte negative în formarea ulterioară a personalității lor!”

Articole similare

Recomandat
Close