CulturăȘtiri

Într-o lume fără jocuri, Global Lec reinventează învățatul ca o joacă

În ultimul timp, copiii nu prea mai au copilărie și nu mai știu să se joace, auzim tot mai des spunând în cor părinți și profesori, fără ca măcar vreunul dintre ei să intervină cumva în programa școlară ca să schimbe acest deficit. Pe lângă școală, au teme sau activități extrașcolare care îi epuizează încă de la vârste foarte mici.

Refugiul lor a devenit tableta sau jocurile pe calculator. Pentru că este o școală altfel, Centrul de Limbi Străine Global Lec s-a gândit să acopere și acest aspect, pentru copiii noștri. Jocurile sunt o modalitate antrenantă și plăcută de a-i familiariza pe cei mici, încă de la vârsta de 4 ani, să socializeze prin jocuri și dialog în limba engleză, să interacționeze real și spontan și chiar să învețe prin joc. Profesorii de la Global Lec promovează cooperarea și competiția constructivă prin exerciții continue de îmbogățire a vocabularului: jocuri de memorie, jocul pe roluri și brainstormingul. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile care-i ajută pe copii și au darul să le dezvolte abilitățile cognitive, emoționale și de relaționare. La Global Lec, memoria copiilor este stimulată continuu cu jocuri pentru dezvoltarea atenției și gândirii logice. Învățatul devine așa mult mai ușor și nu mai pare deloc o corvoadă pentru copii. Credeți-ne, le place!

Articole similare