Știri

GLOBAL LEC connecting people

Trei cărți voluminoase(gramatică, vocabular și culegere de exerciții), alături de un note-book imens sunt “armele” cu care vrem să cucerim secretele limbii engleze. Ascultăm, dialogăm, facem exerciții de tot felul . Ba chiar și din cele fizice, dacă n-ai fost atent și n-ai răspuns corect. Însă, dacă ai fost un elev silitor și pe fază, atunci primești recompense.

Așa se derulează un curs la Global Lec. Teme, lecții noi, dialoguri uzuale sau aplicate pe subiect reprezintă universul nostru, deocamdată. Învățăm despre zoologie, ecologie, pace mondială, meseriile lumii etc. Alături, sunt copiii care învață engleza jucându-se. Sunt veseli și jucăuși, pentru că un astfel de curs este pentru ei ca o zi de joacă cu prietenii, decât că se derulează într-o limbă străină care, în curând, le va deveni familiară. Oameni, cu diverse preocupări, arhitecți, medici, consultanți în fonduri europene, oameni de afaceri etc, învață despre încălzirea globală, despre cele mai neobișnuite meserii din lume, despre obiceiurile altor popoare ș.a.m.d. Așa ne pregătim pentru examenele Cambridge Enghlish care au loc în iunie. Până atunci, participăm la work-shop-uri pentru exersarea dialogului liber, iar la sfârșitul acestei luni(26 februarie) și luna viitoare(11 martie) vor avea loc simulări, începând cu ora 09.00. Învățăm să ne obișnuim cu presiunea timpului și a examenului. Dacă merită? Da, pentru că iei contact cu un sistem educațional bine pus la punct(subiectele sunt elaborate în Marea Britanie și sunt unice) care te obligă să fii cinstit cu ceea ce știi și cu ceea ce poți.

Articole similare

Close