Argeșul frumosȘtiri

Eveniment sportiv internațional și emoționant în Argeș

“Într-o lume în care valorile se pierd, mai există încă modele care reuşesc să inspire generaţii prin pasiunea, abnegaţia şi rezultate lor. Aceste modele sunt sportivii. Când vorbim însă, de sportivi paralimpici veniți din toată lumea, chiar la noi, în Argeș la acest turneu cu tradiție “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis”, acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne facă mândri că aceste lucruri minuntate se petrec aici”, a fost mesajul transmis astăzi, la deschiderea turnelui “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis”, de către administratorul public al județului Argeș, Marius Cristian PUIU, din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, care a reușit să dea viață în câteva fraze tot spiritul și menirea acestei competiții.

Evenimentul reunește 41 de sportivi paralimpici din mai multe țări, 30 de băieți și 11 fete, sportivi cu performanțe remarcabile la nivel mondial. Competiția se desfășoară la baza sportivă STAR Bascov, în perioada 04-07 august 2021.

Și în acest an, Consiliul Județean Argeș susține turneul “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis”, finanțând Asociația „Primii pași spre performanță”, cu suma de 23.000 lei, pentru cheltuielile necesare (masă jucători, transport jucători, cazare jucători/ staff) organizării turneului.

Printre vorbitori și participanți s-au aflat și Cristian Gentea-primarul Municipiului Pitești, Gheorghe Stancu-primar al comunei Bascov,viceprimarul de la Mioveni dar și Ana Stan-consilier local și membru activ al Rotary, directorul BRD- directorul Teatrului Davila-Felix Goldbach.

Imnul României a fost intonat de tânara talentată din Bascov-Miruna Ioniță.

https://www.facebook.com/853237438122144/videos/2898436597096347

“Pentru tăria de caracter și spiritul activ de care dați dovadă, aveți din partea instituției pe care o reprezint -Consiliul Județean Argeș- întreaga noastră apreciere și sprijinul nostru în fiecare an, ca partener la acest eveniment! Nu în ultimul rând, doresc să felicit organizatorii principali ai acestui turneu, Asociația Primii pași spre performanță și pe dl. Alexandru Flavian CRĂCIUN, președintele asociației și promotorul acestei acțiuni de succes, pentru perseverența, eforturile și determinarea de a organiza în fiecare an această competiție internațională. Vă felicit și vă doresc tuturor, mult succes!” – Marius Cristian PUIU, administrator public Consiliul Județean Argeș.

https://fb.watch/7axQF-D3k0/

Articole similare