Știri

A murit învățătorul Dan Ungureanu din Călinești

Se spune că în preajma marilor sărbători, Dumnezeu cheamă la El oamenii buni și valoroși care au lăsat urme de neșters în rândul comunității.

Învățătorul Dan Ungureanu din Văleni- Podgoria, iubit de întreaga comunitate a trecut în lumea fără dor ieri și va fi înmormântat joi la biserica din sat. Domnia sa a predat timp de patruzeci de ani la Școala Radu Negru și în timpul liber colabora cu Ziarul Argeșul. S-a născut la 18 martie 1952 și a absolvit Liceul Pedagogic din Câmpulung în 1972 și Universitatea Română de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”- specializarea ”Drept„.

Dragostea pentru copii i-a insuflat-o și fiicei sale Delia, un cadru didactic apreciat atât în țară cât și în străinătate unde a predat pentru mulți ani Limba și Civilizația Română.

Primarul comunei-Mihai Georgescu, un apropiat al familiei, a transmis condoleanțe.

Dumnezeu să îl ierte!

Articole similare