CulturăȘtiri

A murit dirijorul Doinei Argeșului

Aseară, s-a stins pe patul unui spital, minunatul violonist și fost dirijor al Doinei Argeșului-maestrul Marin Mihalcea. Cea mai complexă descriere a activității sale i-a făcut-o conf.univ. prof Sorin Mazilescu, cel care timp de mulți ani a lucrat în calitate de manager cu maestrul Mihalcea.

”Marin Mihalcea (n. 1 iunie 1948, Moşoaia-Argeş – d. 3 octombrie 2021, Pitești) a fost un ultim „mohican” (autentic şi desăvârşit lăutar), cum îi spunea maestrul coregraf Dorin Oancea, al prestigioaselor colective artistice care s-au succedat în Orchestra „Doina Argeşului”, în zecile de ani de existenţă artistică. A reuşit să impună peste „vremuri”, mai tinerilor săi colegi, tehnica sa interpretativă de adevărat virtuoz al viorii populare şi de permanent concertmaistru al „doinaşilor”, consacrat prin forţa fizică şi vigoarea interpretărilor solistice extrem de rapide a pasajelor muzicale de orice fel. Prin muncă asiduă a reuşit să unească perfecţiunea tehnicii instrumentale cu autenticul izvorului de inspiraţie, dând o complexitate specială şi dificilă sârbelor, unguricilor, brâurilor şi jocurilor căluşăreşti. Elev al „magicianului” Willy Brucker, devine rând pe rând ucenic, colaborator, violonist, solist-instrumentist, concert-maistru, poziţie din care, în anul 2000, va prelua şi calitatea de dirijor al „Doinei Argeşului”, până la pensionare, în 10 ianuarie 2013. Aproape de la început a fost tratat ca „prim violonist”, de către dirijorii cu care s-a confruntat: Gheorghe Moreanu, Emil Tănase, Dorel Manea, Florian Economu, perfecţionându-şi arta interpretativă, orchestrativă şi dirijorală, alături de marii maeştrii ai genului: Constantin Arvinte, Ionel Budişteanu, Gheorghe Zamfir, Nicuşor Predescu, Paraschiv Oprea, Tudor Pană.

Florian Cioată spunea despre el în 1972: “este unul dintre cei mai buni instrumentişti ai orchestrei, de la an la an a fost într-un evident progres artistic. S-a remarcat în mod deosebit în executarea corectă şi conştiincioasă a programelor orchestrei, îmbunătăţindu-și necontenit modul profesionist de exprimare, fiind un bun cititor de note”. În 2011 primește distincția de „Fiu al Argeșului”.Beneficiarul unei memorii excepţionale, şi-a însuşit perfect repertoriile soliştilor, instrumentiştilor, dar şi ale ansamblurilor coregrafice: „Dorul”, „Plaiuri Argeşene”, „Chindia”, „Argeşul” (Curtea de Argeş), „Plai de dor” (Universitatea Piteşti), „Carpaţi” (Câmpulung), „Căluşul” (Scorniceşti), colindând în toată lumea alături de prestigioasele ansambluri argeşene.În deceniile care s-au scurs, atât ca instrumentist, concertmaistru şi ca dirijor, avea să-i acompanieze şi să-i ajute la imprimări pe marii solişti ai României (Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu etc), dar şi pe colegii de la „Doina Argeşului” (Nineta Popa Ionescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Iosefina Preda, Nicolae Martin, Cristina Turcu-Preda, Daniela Cernea, Valentin Grigorescu etc), sau pe soliştii vocali necunoscuţi, aflaţi în pragul debutului artistic.

A participat la toate spectacolele şi festivalurile de folclor organizate la nivel naţional, cu ansamblurile „Doina” şi „Dorul” din Piteşti, iar în străinătate, la festivalurile internaţionale: Franţa, Elveţia (1969), Ungaria, Iugoslavia (1971, 1966), Belgia (1974, 1986), U.R.S.S. (1975), Franţa (1977), Israel (1985), Iordania (1985, 1986), Cehoslovacia (1985), Grecia (1985), Polonia (1985), Italia (1985, 1995), Turcia (1988, 1990), Spania (1994), China (1999).Deşi a creat orchestraţiile speciale şi compoziţii originale pentru albumele muzicale ale multor solişti locali şi naţionali, Marin Mihalcea nu a lăsat posterităţii piese instrumentale proprii. Ansamblul profesionist „Dorul” şi Orchestra „Doina Argeşului” au beneficiat din plin de activitatea dirijorală a fostului conducător şi orchestrator al ansamblurilor de renume din Argeș.Etape educaţionale: 1966: Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, Piteşti.Experienţă profesională: 2004 – 2008: Cursuri de muzică, secţia folclor-vioară, la Şcoala Populară de Artă, Piteşti; 2000: Dirijor al Orchestrei „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti; 1995: Concertmaistru, în Orchestra „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti; 1975: Dirijor al Ansamblului folcloric „Dorul”, al C.J.C.P.C.T. Argeş, Piteşti; 1970: Solist instrumentist, în Orchestra „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti. 1966: Angajat al Orchestrei „Doina Argeşului” din Pitești.Dumnezeu să-l ierte și să-i așeze sufletul printre cei drepți!”

Articole similare