Politică

UITE CUM SE ÎMPARTE PUTEREA LA PNL ARGEȘ! PAS CU PAS

Până în ianuarie, liberalii din Argeș și o dată cu ei întreg județul, ard la foc mic pe o parte și pe alta.Motto-ul acestor sărbători este:”Răbdare și tutun!”
Chiar și numirea  prefectului este amânată până în ianuarie. Vremurile când oricine putea să ocupe orice funcție când venea partidul său la putere au trecut.

Dacă în anul 2000, tânărul Mircea Drăghici, inginer la IATSA Ștefanesti ajungea subprefect fără a veni din administrație sau Ion Carstoiu și Iani Popa veneau în 2005 din afara sistemului tot în Piața Milea pe posturile de prefect și subprefect, azi România e îngropată în mii de capcane legislative.
În mod firesc, orice post ar trebui ocupat de membrii partidului care sunt obligați să respecte legea și programul de guvernare PNL în teritoriu. Din păcate lucrurile sunt mai complicate și încep să curgă și dezinformarile sau linsajul mediatic la adresa unuia sau altuia dintre pretendenți.
Nu scapă de speculații nici cei care selectează dosarele. Pentru o mai bună înțelegere a mecanismului, revista noastră vă explică toți pașii.
În cadrul PNL exista comisii de specialitate pe diferite domenii. Comisia de verificare si înregistrare, constituita de BPJ al PNL Arges, primeste, verifica si inregistreaza in baza de date profesionala a partidului aceste CV-uri impartindu-le pe domeniile comisiilor de specialitate.
„Aceasta actiune este o actiune strict organizatorica si s-ar fi facut oricum, indiferent daca PNL era sau nu la guvernare. Comisia  nu are nici o legatura cu numirile in functii.”,ne-a declarat Florentin Popa,secretar general al PNL Argeș. POP b136e
Asadar, orice se intampla in cadrul PNL Arges nu se face fara vot in Biroul Politic Judetean care are în componență aproximativ 30 de membrii, o parte din aceștia depunandu-și candidatura la rândul lor pentru anumite funcții la deconcentrate sau pentru poziții cheie în anumite ministere, aici însă se va ține cont și de capacitățile deosebite din biografie dar și de scorul partidului.

Reprezentantii zonelor care sorteaza dosarele și își dau avizul pe date și competențe înainte să ajungă la votul final din BPJ, sunt urmatorii :
1.Zona Pitesti – Alexandrescu Mihai si Truica Constantin, Marius Postelnicescu, președinte PNL Pitești, declinandu-și competențele.
2.Zona Campulung- David Bogdan, președinte PNL Câmpulung, membru în BPJ
3.Zona Curtea de Arges- Mitrofan Cristian, președinte PNL Curtea de Argeș, vicepreședinte la nivel național în comisia de Cultură și Minorități
4.Zona Stefanesti/Topoloveni/Mioveni – Barbuceanu Dorin Mihail, președinte PNL Ștefanesti, ex-primar timp de 16 ani, membru în BPJ
5.Zona Costesti- Baicea Ion, primar și prim-vicepreședinte PNL Argeș
6.BPJ PNL Arges – Popa Florentin, secretar general PNL Argeș, omul care stie structura, numărul de membrii și rezultatele din toate cele 102 localități.

Cei cu votul final din BPJ al PNL Argeș, într-o ordine aleatorie și din aducere aminte sunt: Adrian Miuțescu-președinte, Dănuț Bica-deputat PNL, Marius Postelnicescu și Ion Baicea- prim-vicepreședinți, Florentin Popa- secretar general, Nicolae Tarbă,Sorin Nicolae Barbu, Gelu Tofan, Cristian Mitrofan- vicepreședinți, Gheroghe Alecsei, Florin Ciuleanu, Ionel State, Emanuel Soare, Bogdan David, Tică Emanuel,Doru Georgescu, Gheorghe Duțulescu,Dorin Bărbuceanu, Liviu Iana, Nae Eugen,Valentin Deaconescu-președinte TNL, Narcis Sofianu-președinte Liga Aleșilor Locali, Lixandrina Stanciu- președinte Organizația Pensionari, reprezentanta de la OFL și încă vreo trei-patru membrii.CONDUC c9b48

Cei cu voturi multe și activitate bogată deja sar la gâtul unora din conducere care au  performat mai puțin dar vor ridica mâna, anumiți oameni care sunt în conducere cred că trebuie să aibă întâietate în fața celorlalți chiar dacă nu au un CV strălucit. Există și reglări de conturi prin ziare, certuri pe holuri dar toate fac parte din viață și dintr-un organism viu și exploziv numit PNL Argeș.

Articole similare