Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural unde a fost citit bilanțul anului 2019.
După ce primarul de la Nucșoara a luat cuvântul explicând ce s-a întâmplat ieri la Nucșoara, că nimeni nu a blocat drumul și manifestarea a fost spontană, survenită din dorința de a proteja comuna să nu devină carantină pentru cei suspecți cu coronavirus. Primarii au propus ca unităţile militare care se află ȋn conservare să fie folosite ca centre pentru cei aflaţi ȋn perioada de carantină, prefectul însă i-a supus unui test, exact ca la școală.
”Vă rog frumos să ridice mâna sus cine vrea să găzduiască în localitatea sa un astfel de centru!” a spus prefectul Emanuel Soare.
”Nimeni”- i s-a răspuns din public, fapt ce l-a făcut pe prefect să își dea dreptate, fiindcă în astfel de cazuri nu e după primari, alte state, cum ar fi Italia, au instituit și închisoarea pentru 3 luni, a se vedea la știrile italiene.
O altă situație penibilă, pe lângă forfota și zumzetul din sală făcut de cei prezenți, a constituit-o intervenția primarului de la Micești. Acesta i-a făcut observație prefectului că a folosit prea des cuvântul ”de asemenea” și i s-a adresat cu ”domnule profesor” și ”domnule profesor prefect”. Emanuel Soare nu i-a rămas dator, fără să se enerveze sau să pară deranjat de ofensele vizibile, i-a explicat primarului Voicu faptul că fiind într-o ședință de Colegiul Prefectural, formula de adresare este „domnule prefect”!
Altfel, Dan Manu a fost prezent și a părut mai înțelept ca niciodată, minimalizând coronavirusul și efectele sale. Sorina Honțaru era să provoace un atac de panică tuturor celor prezenți după ce a formulat nefericit expresia”avem 150 de bolnavi”, fiind vorba despre cei cu gripă obișnuită, nu afectați de coronavirus.
Prefectul merge mai departe, fiind același tip comunicativ cu oamenii, atât în cadrul instituțional, cât și în alte contexte unde i se întâmplă să fie abordat.