Se îngroașă gluma la PSD Argeș în legătură cu anumite prezențe feminine. Deși candidatul PSD pentru președinția României este o femeie, Viorica Dăncilă, echipa sa de campanie și strategii partidului au pus pe lista neagră anumite persoane, femei cunoscute.
La Bogați, cu ocazia sărbătorii comunei, unde a fost invitată și Dăncilă, directorul Centrului Cultural Județean – Araxy Negoșanu a fost pur și simplu dată jos de pe scenă și ascunsă printre lăutarii și artiștii din spate. Faza a continuat și în alte localități chiar dacă nu era premierul, iar la pozele oficiale nu mai stă umăr la umăr cu Dan Manu, președintele CJ Argeș, așa cum ne obișnuise anul trecut la căratul penibil al flăcării de Centenar.
Speculațiile sunt multe: unii zic că Araxy ar fi prezentat toate evenimentele oficiale ale PSD, ultimul fiind cel când Dragnea a venit la Topoloveni, alții zic că prea s-a băgat în sufletul PSD fiind omniprezentă chiar prin târguri și iarmarocuri cu Manu și, de ce nu, cu Valeca, așa ca să ducă lumea în eroare. Dar majoritatea pesediștilor consideră că prezența ei amintește de un eșec al partidului la nivel de administrație județeană, mai precis cele 72 de miliarde cu care s-ar fi putut plăti cheltuiala a două spitale, bani băgați în niște artiști veniți de la București sau consacrați de alții, doar ca să o facă pe Araxy să pară un manager de succes. Nu trebuie să scăpăm din vedere nici eventualele bârfe mondene despre favorita președintelui sau despre dorința PSD de a îl propulsa în viitor, Araxy Negoșanu fiind în acest caz un ”călcâi al lui Achile”.
Cu toate acestea, Araxy Negoșanu nu pare deranjată, merge mai departe, cu tupeu, în rochie de panteră (animal print la 50 de ani) și cu multe zorzoane, cu președintele alături la petreceri sau organizând pseudoevenimente și bani cheltuiți fără număr, fără număr din buzunarul dumitale, dragă cetitorule!