10 CANDIDAȚI PENTRU ȘTEFĂNEȘTI ȘI O NECUNOSCUTĂ
Nu știm încă nimic despre modalitatea de a vota primarii, un tur sau două, dar știm că 10 candidați se pregătesc să candideze pentru fotoliul de edil al Ștefanestiului. În următorele săptămâni, 3 partide vor măsura și la Ștefănești intenția de voT, credibilitatea și notorietatea candidaților.
În 2016, alegerile au fost câștigate cu 2560 de voturi de către reprezentantul PSD iar numărul de votanți nu a depășit 6 500. Consiliul Local a avut 8 consilieri PSD, 5-PNL, 2-PAM, 1-PMP și un independent. În 2019 PSD s-a prăbușit la europarlamentare ocupând locul 3 după USR și PNL, iar la prezidențiale PNL a scos aproximativ 2100 voturi pentru Iohannis în primul tur iar în turul al doilea- peste 4 000. Dar cine candidează în vară?
De la PNL, cu un avantaj dat de ultimile rezultate ale alegerilor prezidențiale, îl avem pe Dorin Barbuceanu.Acesta a mai avut 4 mandate, 1996-2000, 2004-2016.
Nici Dumitru Nistor, preot al Parohiei Târgul Dealului, fost primar în perioada 2000-2004 nu stă degeaba. Acesta va candida pentru PPU-formațiune a lui Dan Voiculescu.
De la USR va candida Mihai Diaconu, președintele filialei de la Ștefanesti. Acesta vine de la Golesti, a locuit o vreme în Italia, are o firmă la București iar în luna mai a obținut pentru europarlamentare, cel mai bun rezultat la Ștefanesti.
Și cei de la Plus își fac intens campanie prin oraș sau rețelele de socializare, candidatul fiind un tânăr horticultor-George Zidaru.
PMP îl va arunca în luptă pe Eduard Dima, consilier județean. PMP are mulți adepți în Ștefanesti Sat dar și o mare expunere pe rețelele de socializare. Eduard Dima este și în conducerea județeană PMP și lucrează la Regia Națională de Drumuri.
Iulian Cristache, fost senator din partea PP-DD, a anunțat că va candida din partea Partidului Ecologist Român, acesta având și o campanie de strângere de semnături în 2018 impotriva deșeurilor depozitate la Ștefanesti.
Din partea ALDE va candida Valeriu Tudor, cu adepți numeroși în Valea Mare dar cu un partid foarte jos în acest moment.
De la Pro-Romania încă nu se știe numele exact al candidatului dar acesta gravitează în jurul familiei Procopiu care a susținut această mișcare la nivel local.
Nici PSD nu a anunțat oficial un candidat, Nicolae Velcea fiind cel mai probabil alegerea social-democratilor, la Camera Deputaților nemaifiind loc. Se pregătește însă și un consilier local deși noul președinte PSD, Mânzână, ar putea veni cu un nume surpriză.
Ioana Jenica Dumitru a anuntat și ea că va candida pentru încă un mandat, primul fiind unul în care a căpătat experiență în administrație, cităm din declarațiile sale.
Aceștia sunt cei 10 la care adăugăm o necunoscută-Marian Gubavu. Oficial este consilier PAM și luna aceasta trebuia să fuzioneze prin absorție cu PNL. Lucrurile au degenerat, președintele PAM-ex-senatorul Mircea Andrei urmând să ia o decizie până la 1 februarie în legătură cu cei 70 de consilieri și ce va face partidul în vară. În orice caz și în orice context sau formulă, Gubavu este cel mai popular, vocal și activ consilier iar prezența sa va fi aducătoare de multe voturi, pentru orice formațiune politică.
La alegerile locale doar 6000 de locuitori votează din cei aproape 12 500 cu drept de vot, populația având la ultimul recensamânt 16 500 de locuitori. În mod real, în acest oraș locuiesc aproximativ 24 de mii de persoane, mulți optând să își păstreze buletinul de Pitești.
Secțiiile de vot sunt 10 iar cei care hotărăsc numeric soarta alegerilor sunt locuitorii din zona Blocuri și votanții de la Nidec și împrejurimi.