CulturăPersonalități

Primul român care a exploatat cărbune este personajul unui cântec celebru

În România, Dincă Schileru a făcut prima încercare de a scoate petrol (1883), a descoperit la Schela singurul zăcământ de antracit din România și a atras aici investitori străini. Acesta folosește exploatarea în afloriment, prin tranșee, iar transportul se făcea manual cu tracul și sacul. Se transporta antracitul la Tg-Jiu cu carele. Aici era repartizat la C.F.R. și la alți consumatori din țară. După 1900 mina este preluată de un englez.

Dar cine este acest Schileru sau ”neica Dincă”?

Dincă Schileru erau un țăran deștept care învățat carte doar 42 de zile, dar s-a instruit singur, fiul unor țărani din Schela, iar bunicul său fusese pandur de al lui Tudor Vladimirescu.
Dincă Schileru s-a mutat după căsătorie la Balteni și a început activitatea de negustor de vite și cereale. Din banii câștigați din comerț el a dat și oamenilor săraci din Balteni. Așa a ajuns să fie susținut de țăranii gorjeni, care l-au ales în 1876 reprezentant în Consiliul Județean Gorj. Avea 30 de ani.

El deținea un atelier de croitorie renumit în acea vreme, iar modelul creat de el a rămas, peste secole, ca fiind reprezentativ pentru costumul popular bărbătesc din Oltenia- costumul schileresc. Purta costumul creat de el cu mare mândrie, în fiecare zi, în Parlament fiindcă la îndemnul lui Rosetti a candidat pe listele Partidului Național Liberal și a devenit deputat. În 1895 Ionel Brătianu a candidat și el pentru prima oară ca deputat tot în Gorj pentru Colegiul I iar Dincă Schileru, deja la al treilea mandat, pentru Colegiul III. La Capșa sau în multe alte localuri ”sclifosite” ale Bucureștiului i se închidea ușa în nas văzându-i proprietarii hainele dar lăutarii vremii au fost vizibil mișcați de reprezentantul lor și i-au scris un cântec.

Dincă și soția sa

În vremea comunismului, nimic nu a scăpat de cenzură, nici măcar această piesă pe care dumneavoastră o cunoașteți- ”Cine- a fost o dată-n Gorj”. De fapt, versurile inițiale erau: ”Cine-a fost stăpân pe Gorj” și sunt amintiți Tudor Vladimirescu, generalul Magheru, Dincă Schileru și fiul acestuia Aristică, devenit și el deputat după 1918.

„Foaie verde de trei boji
Cine a fost stăpân pe Gorj?
Fosta-a Tudor şi Magheru
Şi neica Dincă Schileru.
Şi-a mai fost şi Aristică
Copilul lu neica Dincă.
Foaie verde şi-o sipica
Şi aolică neică Dincă
Şi tu ai casa de sticlă
Şi n-ai nicio ibovnică”

Casa lui Dincă Schileru la 1900

Nici casa lui ”neica Dincă” nu este tocmai de sticlă dar era una mare pentru acele vremuri iar din fotografiile postate pe Târgu Jiu Odinioară, se pot observa atât gospodăria cât și locuitorii care-l înconjurau cu dragoste și veneau la serbările cu lăutari date de el.

Aceasta este varianta celui mai iubit grojean- Constantin Lătărețu

Articole similare