O plecăciune în fața unui om fără de care eram mai săraci și fără veselie!
Toată lumea arde-n foc când aude Zavaidoc, „Zavaidoc, gurită dulce, de la el nu te-ai mai duce” fiindcă „Dragostea e ca o râie, te mănâncă și-n călcâie” iar „Dacă ea nu mă iubește pentru ce m-a sărutat” și „De când ne-a aflat mulțimea văzui dragoste puțină” dar „Aseară fusei la una” fiindcă”Șapte săptămâni de post de când la mândra n-am fost” însă „Maria, neichii Mărie, nimeni pe lume nu știe cât de dragă mi-ești tu mie” iar tu „Ionică, Ionică, geaba ai casă de sticlă dacă n-ai și ibovnică” și „Spune-mi, Leano, cand să viu” că „n-am o scară să mă sui, până-n slava cerului, să iau cheia Raiului, să dau drumul dorului, zumbalai, meștere „!

Într-o zi de 13 ianuarie a murit Zavaidoc (Marin Teodorescu), cel mai cunoscut lăutar român al perioadei interbelice. Despre Zavaidoc se spune că era un bărbat chipeş, extrem de iubit de public, dar mai ales de femei, iar despre modul în care el trăia muzica lăutărească.
În zilele sale de glorie, Zavaidoc câştiga sume uriaşe şi era extrem de mărinimos. „Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea „tata”. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”, povestea într-un interviu fiica lui Zavaidoc, Constanţa.
Ani în şir, Zavaidoc şi fraţii lui au urcat pe cele mai importante scene de spectacole din ţară, umplând până la refuz sălile. Renumele tarafului a depăşit graniţele ţării. În 1937, Zavaidoc a cântat la Paris făcând parte din delegaţia României la Expoziţia Universală care reunea artişti din toate ţările.
La bombardamentele din 1944, casa din Bucureşti a lui Zavaidoc a fost distrusă şi s-a refugiat cu familia la Caracal. Noaptea cânta, iar ziua se ascundea de bombardamente în adăposturi. O vreme s-a mutat de la Caracal, apoi la Roşiorii de Vede unde un patron de restaurant angajase special pentru el o orchestră de 20 de oameni. După război s-a mutat cu familia la Câmpulung Muscel şi mai apoi la Turnu Măgurele. Fără casă şi fără bani, afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc s-a îmbolnăvit. A orbit , după ce tensiunea i-a ajuns la 28. Şi-a petrecut ultimele zile din viaţă la Spitalul ” Filantropia” din Bucureşti. A murit la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.