Despre uriașul scriitor de pe Valea Topologului- Nicolae Velea
Într-o zi de 13 aprilie 1936, in familia distinsilor invatatori Gheorghe Velea si Dumitra Velea (nascuta Popescu) din Cepari, pe Valea Topologului, într-un ținut de basm care se pierde în negura vremii, se năstea viitorul prozator Nicolae Velea, unul dintre scriitorii romani proeminenti ai celei de-a doua jumătați a secolului XX. Dupa absolvirea cursurilor medii in orasul Curtea de Arges, incearca, impotriva pasiunii nutrite pentru literatura inca din liceu, o experienta universitara nedorita, pe taram stiintific, urmand cursurile Facultatii de Silvicultura din Bucuresti [1953-1954], pentru ca, apoi, „glasul inimii”, precum marturisea, referindu-se la „caile imprevizibile de viata”, sa-l aduca pe taramul miraculos al literelor, prin transferarea la Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti [1954].
Ca publicist, debuteaza in revista „Viata studenteasca”, in anul 1957, iar, in postura de prozator, cu nuvela „Poarta”, care va aparea, peste un an, in „Gazeta literara”. Volumul de debut „Poarta”, proza scurta [Bucuresti, 1960] constituie un real succes, intrucat Nicolae Velea a fost distins cu un onorant premiu al Academiei Romane, opera aceasta constituind o „poarta” certa spre drumul sinuos al consacrarii scriitoricesti, o „poarta” deschisa cu sanse inimaginabile de a i se face, astfel, simtita vocea in fascinanta lume a metaforelor inspirate. Timp de doi ani (1964 – 1966) lucrează la Studioul cinematografic București, secția scenarii, iar din 1966 și până la sfârșitul vieții, ca redactor la revista Luceafărul. În 1965 se căsătorește cu Elena Stan, și ea absolventă a Facultății de Filologie, prozatoare (își semnează textele Ana Delea), iar în 1967, i se naște unicul fiu, Andrei Velea.
Nicolae Velea continua, cu evident succes, seria aparitiilor editoriale: „Opt povestiri” [1963], „Paznic la armonii, povestiri si nuvele” [1965], care vor fi reeditate, completandu-se cu nuvelele: „Dupa soare”, „Salariul”. Vor vedea lumina eterna a tiparului, inregistrand acelasi previzibil succes, „Zbor jos”, nuvele [1968] si „Cutia cu greieri”, destinata copiilor [1970].
Nicolae Velea se dovedeste, in egala masura, preocupat de literatura pentru copii, completandu-si, astfel, registrul sau de „scrieri inedite” cu prozele „Incredere” si „De la niste fumuri”. Prozatorul isi propune sa scrie un roman intitulat In razboi cu un pogon de flori [1972], pe care, insa, il va publica in stadiu incipient de „fragment”. „Vorba-n colturi si rotunda” [1973] este o proza in care proverbele reprezinta un „punct nodal” al povestirii cu rol confirmator al unor scene de viata evocate. Eseurile in proza aparute in rubrica „Cronica pietonului” din „Luceafarul” au fost selectate de catre autor, reprezentand materialul literar constituent al volumelor: „Dumitras si cele doua zile” [1974], „Calator printre intelepciuni” [1975], in esenta, niste savuroase micro-tablete cu impact remarcabil la cititorii, de altfel, extrem de avizati ai prestigioasei reviste literare.
Prozatorul se inspira din realitatea romaneasca a ultimului razboi mondial si a perioadei ce a urmat acestui sangeros conflict de interese, iar fenomenul de adaptare la noile conditii sociale va zdruncina fundamental vechea „ordine” statornicita de veacuri in mediul rural, procesul in evidenta desfasurare a exodului spre oras rupand pe taran de patima gliei si transformandu-l intr-un alienat virtual fata de traditiile culturale ale satului patriarhal romanesc.
Se stinge din viață la 31 ianuarie 1987 lângă Piața Scânteii din București și este găsit abia a doua zi. A doua casă din Cepari din satul Valea Măgurii are o placuță comemorativă cu numele său iar de câțiva ani, școala din localitate îi poartă numele. Și Biblioteca Municipală din Curtea de Argeș are un cerc de literatură care îi poartă numele.
