Ctitora Mânăstirii Prislop a cumpărat iubirea strămoșului român al Prințului Charles cu moaștele Sf. Ioan Gură de Aur

Zamfira, cea care a clădit Mânăstirea de la Prislop, a fost fiica voievodului muntean Moise, învestit de sultan ca domnitor în anul 1529. Un an mai târziu, Moise a fost ucis într-o bătălie. După moartea tatălui ei, Zamfira ajunge în Ardeal şi s-a stabilit în comitatul Alba de Jos. S-a căsătorit cu Ştefan Keseru de Vingard, fiul căpitanului cetăţii Devei, Mihai Keseriu. Înainte de anul 1570, Ştefan Keseru moare, iar Zamfira şi fiul ei Janos îi moştenesc averea impresionantă: 4.000 de florini din aur şi numeroase proprietăţi în Ardeal. A finanţat ridicarea Mânăstirii Prislop, după ce s-a vindecat bând din apa izvorului care trece prin curtea mănăstirii. Biserica a fost împodobită cu odoare, iar în vecinătatea ei, Zamfira a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti.

În primăvara lui 1570, Zamfira se recăsătoreşte cu Stanislaw Nieżowski, polonez, frate de lapte al regelui, Ioan Zápolya şi sfetnic al acestuia. „În 1539 -1540 Nieżowski intrase în serviciul reginei Izabela (Jagiełło), soţia regelui. Numele lui Nieżowski apare în documentele vremii începând cu anul 1551. Regina nutrea sentimente “delicate“ faţă de el şi Nieżowski devine sfetnicul de taină al reginei. Moartea reginei nu constituie o ruptură în cariera lui Nieżowski”, potrivit site-ului Istorie povestită.

Stanislaw Nieżowski moare în toamna anului 1575, la cinci ani de la consfinţirea căsătoriei cu domniţa, şi îi lasă acesteia o avere imensă.La scurt timp după moartea lui Stanislaw Nieżowski, în 1576, văduva se recăsătoreşte cu Pál Markházi, un nobil bogat, fost căpitan al cetăţii Ajnácskő, din Slovacia, refugiat în Transilvania, la Alba Iulia. Căsătoria dintre cei doi nu a fost de bun augur pentru domniţă. „Pál Markházi a fost un om bădăran şi Saphira, după un an de convieţuire, depune plângere împotriva lui. Rămasă singură și vrând neapărat să se mărite cu Ivan Norocea, Saphira îi face cadou logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi multe rochii pentru Zamfira, fata lui Norocea, cea care se va căsători cu Petru Ratz și ai căror descendenți sunt Regina Elizabetha sau Charles.

Nereuşind să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira „face scandal”, şi-i cere înapoi cadourile oferite, dar cum susţine Johannes Keserew, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului. Ea chiar s-a îndrăgostit de Logofătul Ivan Norocea din Pitești, ginere al voievodului Mircea Ciobanul, cel mai inflluent argeșean al tuturor timpurilor și nu suporta refuzul. Ivan Norocea a ajuns în Transilvania în 1576, unde cumpărase mai multe moşii. A slujit pentru 9 domnitori și a avut ca ”plan de țară” unirea celor trei PROVINCII, lucru pe care îl va îndeplini Mihai Viteazu cu sprijinul său diplomatic și nu numai. Avea două fiice(Velica și Zamfira) şi un fiu, potrivit documentelor vremii. Povestea celor doi o aflăm din documentele din procesul devenit celebru, Johannes Keserew (fiul ei) versus Jowan Logoffeth de Zaz Sebes(Ivan Logofăt de Sebeș). La 9 aprilie 1585, Johannes Keserew de Gybarth, plătind o taxă de şaisprezece mărci, cere audierea martorilor în procesul intentat lui Ivan Norocea, pentru recuperarea bunurilor primite de acesta de la Moyzin Saphyra. Apropiaţii logofătului susţineau că acesta i-a înapoiat domniţei bunurile pe care ea i le făcuse cadou. Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, susţinea un alt martor, i-au fost dăruite de Zamfira fiicei logofătului, spunând că fii ei sunt şi aşa de altă religie. O servitoare a bărbatului susţinea că după ce Norocea a refuzat-o pe domniţă, aceasta ar fi luat înapoi din casa lui toate cadourile aduse, în afară de o icoană şi câteva rochii. Zamfira petrecea nopţile cu logofătul, afirmau alţi martori. „Văduva lui Muntu, Dobra Valacha mărturiseşte: Saphira a întrebat-o de multe ori dacă nu ştie vreo femeie, care cu „ştiinţele” ei ar putea s-o ajute să-l cucerească pe Norocea, fiindcă tare îl doreşte pe pârât. Kozta Prybek(Costea Pribeag), treizeci şi cinci de ani, de religie valahă, mărturiseşte: Saphira i-a oferit lui Norocea chiar moşia ei de la Haţeg în schimbul căsătoriei. L-a invitat pe logofăt şi la sfinţirea bisericii de la Pryzlo (Prislop). Pârâtul nu a venit, dar a trimis prin unul dintre martorii prezenţi „ ceva degete de sfânt şi moaşte mărunte”. Martorii aduşi de fiul Zamfirei susţineau că, pe patul de moarte, ea a enumerat bunurile ei care au rămas în posesia logofătului: un lingou de aur, unul de argint, două perechi de cercei, două inele cu safir, o diademă cu perle executată în stil muntean, 150 de florini, o brăţară de aur, o diademă cu perle executată în stil unguresc, o icoană, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, două blide (castroane) de argint, un căpăstru argintat, două cupe aurite, un cuţit aurit, un dolman pe care l-a purtat fata logofătului(Zamfira) la nunta lui Miklós Kwsdi, un val de atlas, un val de catifea purpurie, un caftan, trei perle şi un manşon din blană de vizon. Logofătul Norocea susţinea că nu a voit să se căsătorească, în ciuda insistenţelor domniţei fiindcă era căsătorit …

Dar cine era nevasta lui Ivan Norocea prea puțin contează când vine vorba de iubire sau frumusețe însă legăturile de sânge ale acesteia erau de neînlocuit. Norocea devenise ginerele lui Mircea Ciobanul, domnitor al Țării Românești și al ambițioasei Chiajna, nepoata lui Ștefan ce Mare. Putea emite pretenții așadar și în Moldova și în Țara Românească, cum s-a și întamplat cu nunta fiicei sale Velica cu nepotul lui Petru Șchiopul la Tecuci. Una dintre surorile soției- Dobra fusese măritată la Stanbul de Chiajna cu Sultanul, devenind astfel o cadână influentă și motivele pot continua…