Personalități

ASTĂZI S-A NĂSCUT CEL MAI DEȘTEPT ȘI CELEBRU ARGEȘEAN DE PE PĂMÂNT

 

Astăzi e ziua de naștere a celui mai deștept și celebru argeșean de pe pământ.S-a născut,cum altfel,într-o zi binecuvântată de Dumnezeu,de Sfântul Nicolae,în micuța comună de lângă Curtea de Argeș-Cicănești,de care toți vor afla datorită domniei sale.

De la Tokyo la New York toată suflarea științifică și nu numai, aveau să afle.

A avut o contribuţie majoră la introducerea şi organizarea jocului de GO in România, fiind totodată

şi primul Preşedinte al Federaţiei Române de GO. Pe lângă numeroasele cărţi de specialitate, majoritatea publicate la edituri internaţionale şi unele traduse in japoneză, chineză sau rusă, a scris literatură, eseistică şi lucrări despre jocurile logice. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Academiei Române, al Academiei Europei, al Academiei Internaţionale de Chimie Matematica, Doctor Honoris Causa al Universităţii Sileziene din Opava, Cehia şi al Universităţii din Piteşti.Are peste 12 000 de citări,câteva sute de pagini pe google,500 de articole științifice publicate,11 cărți de matematică,17 de literatură și 10 cărți despre jocurile logice.

De ani buni,scoate cea mai bună revistă în care mințile luminate ale României se înghesuie să apară,”Curtea de la Argeș”.Este un mare patriot și îi place să creadă că România are un înger mai vigilent decât al altor popoare care ne protejează în ciuda unor erori comise în trecut.

Ați ghicit!Este vorba despre academicianul Gheorghe Păun,singurul membru al Academiei Române cu buletin de Argeș.

Articole similare